Chiar dacă, nedezmințindu-și postura de angajați ai Poliției Politice a regimului Băsescu, procurorii au vârât deja la zdup pe câțiva dintre cei acuzați în afacerea Energiei, teribila acuzație de spionaj și trădare se dezumflă pe zi ce trece.
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a dezvăluit că documentele privind infrastructura României, descoperite de Parchet într-un apartament pe care fătucele din presă l-au prezentat, excitate ziua în amiaza mare, drept casă conspirativă, sunt documente publice, lesne de întâlnit nu numai pe site-ul ministerului, dar și pe pereții acestuia.
Materialele ajunse în presă ca fiind ale anchetei vorbesc și de alte documente ultrasecrete care au intrat în posesia celor ce s-au trezit peste noapte blagosloviți cu eticheta de spioni. Avocații acestora spun însă că e vorba de documente normale, ajunse în chip logic în mâinile unor oameni angajați pentru consultanță în vederea privatizării. Nu se știe, așadar, dacă nu cumva secretele teribile invocate de procurori nu sunt și ele de banalitatea celor despre infrastructură.
Afacerea cu spionajul și trădarea are toate șansele să se dezvăluie ca o nouă și primitivă manipulare.
O manipulare a presei, în primul rând, deoarece în presă au apărut documentele și informațiile care ar justifica acuzația de trădare și spionaj.
Ca jurnalist care am urmărit îndeaproape manipularea presei în dosare aflate pe rol, îmi asum riscul de a declara că nu e vorba de documente și informații reale, ci de documente și informații trunchiate. Dat fiind că legea interzice transmiterea de materiale considerate secrete, presei i se livrează materiale trunchiate și, în cele mai multe cazuri, informații false.
Lucrurile se întâmplă cam așa.
Între unele ziare și televiziune și Parchet sau DNA există un negoț mai mult sau mai puțin tacit. În schimbul unor documente trunchiate și informații tendențioase, procurorii de caz, dar și șefii lor, Procurorul General, procurorul șef al DNA, ministrul Justiției, obțin de la jurnalele și televiziunile respective bunăvoința față de gravele încălcări ale legii. Așa se explică imaginea idilică de care se bucură într-o parte a presei noastre instituții precum Parchetul General și DNA, categoric Poliții Politice ale regimului Băsescu. Materialele și informațiile respective nu sunt făcute publice în chip legal, astfel încât toată presa să beneficieze de ele. În toate cazurile, jurnalistul care răspunde de Parchet, DNA sau chiar directorul publicației e contactat de procuror sau de șefii săi ierarhicii pentru a i se da ceva în exclusivitate.
Tipărite sub invocarea deja binecunoscutelor surse, materialele și informațiile respective nu pot fi verificate de opinia publică. În consecință, opinia publică e manipulată prin asimilarea unor materiale și informații exprimând nu realitatea din dosare, ci interesele dubioase ale procurorilor. Astfel, în condițiile concurenței acerbe din presă, ziarele și televiziunile sunt șantajate cu exclusivitățile din surse.
Nu te porți frumos cu Daniel Morar sau cu Monica Macovei, ai obiecții la soliditatea unor anchete?
Te-ai lins pe bot de exclusivități!
În perioada anchetei așa-zisului caz de terorism, ne-am stricat de râs de râs văzând aberațiile date de procurori unor ziare obediente sub titlul de materiale din dosar, confruntându-le cu materialele autentice pe care le dețineau din alte surse decât Parchetul General.
Se înțelege că manipularea ar fi imposibilă dacă, respectându-se legea, toate ziarele ar beneficia de un tratament egal.
Dar cine mai respectă legea în România de azi?
