Pildă creștină

„Din cauza unor astfel de ispite, mulți au învățat să se roage cu adevărat pentru copiii lor!”

Odată, un fiu duhovnicesc al Starețului i s-a plâns că Ioan, unul dintre cei trei copii ai săi, deși până la vârsta de 15 ani a mers foarte bine cu viața duhovnicească și niciodată nu a lipsit de la biserică, apoi însă a început să lipsească, deoarece sâmbătă seara se distra până târziu cu prietenii lui, iar duminica dormea până la amiază. Pe acest creștin Starețul l-a încurajat spunându-i:
‒ Sămânța Evangheliei, după ce cade în pământ nu se dezrădăcinează ușor. Acum copilul tău trece printr-o încercare. La vârsta lui se dă o luptă crâncenă între materie și duh. Acum balanța se înclină către materie. Aceasta înseamnă că Dumnezeu cere ceva mai mult de la părinți. Cu rugăciunea voastră veți pune greutate în partea dreaptă a balanței copilului vostru, ca să urce din nou cealaltă parte la înălțime. Așa este. Unul completează lipsa celuilalt. Dar tu rostești în fiecare seară Rugăciunea lui Iisus, așa cum te-am învățat?
‒ Da, Gheronda. Acum mă rog și mai mult. Dar, oare se va izbăvi copilul meu?
‒ Ce rugăciuni faci?
‒ În fiecare seară, împreună cu soția și ceilalți copii ai mei ‒ uneori vine și Ioan ‒ citim Pavecernița și Acatistul Bunei Vestiri. Acum am adăugat și Paraclisul Maicii Domnului. Iar dimineața mă scol cu două-trei ore înainte de a pleca la serviciu și rostesc Rugăciunea cu metaniile, așa cum m-ați învățat.
‒ Măi, binecuvântatule, pe tine Ioan o să te facă purtător de Dumnezeu. Dacă poți, roagă-te și mai mult. Numai dacă nu îți vine greu.
‒ Nu, Gheronda. Cum să-mi vină greu? Tocmai aceasta este mângâierea mea. După ce rostesc două-trei ore rugăciunea și cu mintea și cu gura, la sfârșit nu mai rezist și izbucnesc în hohote de plâns. Cad în genunchi și strig ce mă luminează Dumnezeu. De multe ori simt un imbold lăuntric să spun mereu: „Pe Ionel al meu, Hristoase, pe Ionel al meu, lumina mea. Te rog, Hristoase al meu, pe Ionel al meu!”. După ce strig și plâng destul, plec liniștit la lucrul meu, cu nădejdea că Dumnezeu nu va lăsa să se piardă copilul meu.
‒ Ei, nu ți-am spus eu că loan te va pune în rânduială? Știi câte cazuri asemănătoare am? Din pricina unor astfel de ispite, mulți au învățat să se roage, iar cu credința și cu răbdarea lor i-au câștigat și pe alții.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie ‒ Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 189-190)

Recomandări

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria– Isihastul vremurilor noastre – 20 iunie 1897-10 iunie 1922 – începutul unei veșnicii