Integrarea comunităților de romi, proiectele de sute de mii de euro cu finanțare europeană și de la guvern au rămas, de cele mai multe ori, fără nici o finalitate. În practică, fie efectele sunt aproape zero, cum este cazul la Dornești, fie au fost suplinite de culte religioase, cu rezultate notabile, precum la Pătrăuți. Banii europeni s-au dus pe un fel de lecții de dirigenție, care n-au schimbat cu nimic situația romilor din județ. Comunitățile țigănești au parte de o atenție specială din partea majorității în foarte puține cazuri: de regulă, când este vorba despre mediatizarea infracțiunilor produse de reprezentanți ai acestei etnii sau când se fac tot felul de „programe de integrare”, cu finanțări substanțiale, din care unii își iau niște bani și țiganii rămân cu aceleași probleme pe care le-au avut din totdeauna.
Cele mai bune exemple sunt comunitățile din Dornești și Pătrăuți, ambele împinse la periferia comunelor și privite ca rasă inferioară de majoritate.
La Dornești, în cartierul țigănesc Arcipeni se ajunge pe un drum de circa 1,5 km, desfundat și plin de nămol. Casele, majoritatea mici și mizere, sunt din bolțari sau scânduri cârpite cu cartoane, fără curent electric și apă, invadate de gunoaie. Fiecare adăpostește între 4 și 15 suflete. Cei mai mulți adulți sunt analfabeți și trăiesc din ajutor social și alocațiile copiilor. Angajați cu carte de muncă sunt, din toată comunitatea de 205 persoane, doar patru.
Liderul lor, Sorin Bucur, ne spune că mulți ar lucra, dar nu-i primește nimeni. Pe de o parte, n-au școală, iar pe de altă parte, „când patronul îi vede mai bruneți, nu-i mai primește”.
„Am avut mulți care au lucrat la descărcat vagoane, alții au lucrat când s-au făcut fabricile străinilor( n.r. investițiile austriece de la Dornești). Acum nici românii nu prea mai au de lucru, cu criza asta, cum să aibă țiganii? Au fost la primărie, au cerut de muncă, dar nu are nimeni nimic pentru ei”, spune Sorin Bucur. Unii au urmat cursuri de calificare, au diplome recunoscute în Uniunea Europeană, dar acum nu-i mai ajută.
„S-au gândit că nu poți primi o țigancă la plămădit pâinea și colacii pe care îi mănâncă românii”
Și cei care au fost la muncă în străinătate s-au întors acasă. Așa a făcut și Dănuț Bogdan. E printre cei care au mai mers la școală, are 10 clase. A fost în Spania, a lucrat în construcții și cu banii strânși a început să-și facă o casă. A ținut și animale, a crescut cai de rasă, dar acum nu mai merge. Nu mai are nici o sursă de venit, nici ajutor de șomaj, nici ajutor social și nici speranțe să-și găsească o slujbă.
„Când te vede negru, aici nu te angajează nimeni. În Spania nu era așa”, spune Dănuț.
Discriminarea în privința slujbelor ne este confirmată și de Alina Golianu, o fată frumoasă, de 22 de ani. A lucrat la o fabrică de anvelope din Milișăuți, care și-a restructurat activitatea. De atunci tot caută de lucru. Găsește anunțuri la Agenția de Șomaj, dă telefon și i se spune să se prezinte la slujbă.
„Dau telefon, răspund la întrebări și mi se spune că e ok. Când îmi văd culoarea, îmi spun că nu mai au de lucru. Am vrut să mă angajez la o brutărie și nu m-au vrut. Cred că s-au gândit că nu poți primi o țigancă la plămădit pâinea și colacii pe care îi mănâncă românii”, a povestit fata cu vocea înecată în lacrimi.
O altă femeie, Angelica Grosu, a lucrat până la Revoluție cu carte de muncă. Are 10 clase și o școală profesională. Ea ne spune că invocarea analfabetismului pentru a nu fi primiți țiganii la muncă este o falsă problemă, pentru că cei care au acum 35-45 de ani au făcut școala obligatorie pe vremea comuniștilor, dar acum tot șomeri sunt. „Când copiii noștri văd că școala nu ne-a ajutat la nimic, ce curaj mai au ei să meargă la ore? Mulți nici la grădiniță nu-și permit să-i dea, pentru că nu au cu ce să-i îmbrace și cu ce să-i încalțe”, afirmă femeia.
„Dacă țiganii noștri nu se lăcomeau la bani și votau cum trebuie, poate aveam doi, trei consilieri”
Pe uliță și pe la geamurile caselor e plin de copii. Cu ochii negri ca tăciunele, iscoditori, se joacă în noroi fără nici o grijă. Cei mai mari simt deja povara marginalizării. Sunt circumspecți și n-au încredere în viitor.
Printre ei, la fel de murdar de noroi din cap până în picioare, un băiețel care privește mai mult în jos. Îl cheamă Robert și este în clasa a III-a. Spune că îi place la școală, că are prieteni și se înțelege bine cu colegii de clasă. Ferit, ne spune că ar vrea să ajungă doctor și să-i facă bine pe țiganii bolnavi. Nu e prea vorbăreț și ne părăsește repede, în râsetele batjocoritoare ale celorlalți, pe lângă casa părintească ce stă să se dărâme, pe drumul plin de gropi, apă și nămol.
Sunt amărâți țiganii din Dornești și pentru că nu au decât un consilier local, pe Sorin Bucur. Și-au vândut voturile pe bani și acum le pare rău.
„Dacă țiganii noștri nu se lăcomeau la bani și votau cum trebuie, poate aveam doi, trei consilieri și mai puteam face ceva și pentru noi”, spune Angelica Grosu. Deși Sorin Bucur este consilier local, autoritățile îl tratează fără prea mult respect.
„Mă primesc pentru că am avut voturi, dar mă cheamă când au nevoie, ca pe un câine”, spune cu amărăciune Sorin Bucur.
Din neam de lingurari, țiganii din Dornești nu știu o iotă din limba țigănească și nici nu au vreo legătură cu portul țigănesc. Doar culoarea, sărăcia și excluderea la marginea societății le arată apartenența la această etnie.
Un program de integrare inițiat în cadrul programului de Intervenții Prioritare pentru Comunități Rome (PIP) al FRDS – Fondul Român de Dezvoltare Socială prevede asfaltarea a jumătate de kilometru de drum, de la comunitate până la șosea, și servicii sociale. Pentru acestea din urmă sunt alocați 10.000 de euro. Din această sumă, 3.000 de euro sunt destinați pentru plata cadrelor didactice care le vor explica țiganilor, o dată pe săptămână, timp de 7 luni, avantajele de a-și da copiii la școală. Cu restul de bani urmează a se achiziționa un videoproiector, un laptop și mobilier pentru aceste cursuri.
Primarul din Dornești, Gheorghe Luța, ne-a declarat că deși infracționalitatea din comunitate este la nivelul de găinării, fără incidente violente, sărăcia, lipsa de educație și mentalitatea păguboasă fac din integrarea romilor un vis destul de îndepărtat.
La Pătrăuți, Biserica Penticostală a integrat țiganii
În comunitatea din Pătrăuți, în schimb, Biserica Penticostală și-a asumat rolul integrării și în mare parte a reușit. Cu sprijinul administrației locale, care le-a dat țiganilor aproape 200 de locuri de case, le-a balastat drumul, le-a dus apă și telefonie în cartier și le-a făcut o școală pentru clasele I-IV și o grădiniță, iar de educația propriu zisă s-a ocupat biserica.
Liderul lor, Gheorghe Burduja, ne arată cu mândrie cartierul țigănesc, cu casele curate și îngrijite, cu copii cu ghiozdane în spate și flori în mână care se întorc sau merg la școală. Majoritatea țiganilor din comunitatea din Pătrăuți muncesc, fie în străinătate, fie în țară.
„Eu am muncit de când mă știu, nu mi-a fost niciodată rușine de muncă. Și aici avem tineri la liceu, la facultate, au înțeles că dacă au carte au o șansă. Noi am avut noroc de domnul primar Jureschi și de un american care ne-a finanțat școala de la biserică”, a spus Gheorghe Burduja.
Ne invită în locuința unui tânăr, Avram Burduja, „să vedem și pe interior o casă de țigan gospodar”, apoi în casă la pastorul Radu Burduja. El este cel care, în biserică, îi învață pe țigani în fiecare duminică și joi să nu bea, să nu fumeze, să nu facă scandal, să meargă la muncă și să își facă o viață mai bună.
„M-am pocăit de 7 ani și de 3 ani sunt prezbiter. Toată viața mea s-a schimbat și aproape nu-mi vine să cred când îmi aduc aminte cum eram și ce viață curată și liniștită am acum. Religia ne-a ajutat foarte mult, nu numai pe mine și familia mea, ci întreaga comunitate. Cei care fac bine sunt lăudați și sprijiniți în continuare, cei care greșesc sunt pedepsiți de lege și biserică și asta ne ajută foarte mult. La început am avut mai multă nevoie să ne sprijine alții, acum putem și noi, la rândul nostru, să ajutăm”, a mai spus pastorul Radu Burduja. Chiar dacă la Pătrăuți lucrurile stau mult mai bine, țiganii sunt aproape integrați și primarul Dragoș Jureschi spune că „aici nu separăm comuna între români și țigani”, când l-am vizitat în birou nu s-a gândit nici o secundă să-l invite și pe Gheorghe Burduja să ia loc, acesta rămânând în picioare pe toată durata întrevederii.
