Din carnet (XVI)

Donald Trump l-a invitat din Anglia pe artizanul Brexit-ului să-l susțină în campania electorală. Farage n-a ezitat, a trecut oceanul și, la adunarea din Jackson, Mississippi, și-a declarat „sprijinul imens pentru Trump”. În repetate rânduri, Hillary Clinton a dezvăluit faptul că Farage este plătit din banii Moscovei. Cât se poate de negri adică. Avem, deci, denunțătorul, avem și delictul (?), urmează ca Trump să fie pus sub control judiciar, astfel fiind scos pe tușă în campania prezidențială. Aștept cu încredere decizia energică a procurorilor americani.
*
România ocupă ultimul loc în Europa la capitolul „bani investiți pentru achiziția de carte” (în schimb, stăm bine la consumul de bere: ne aflăm în primii zece…). Ceva nu-i în regulă cu interpretarea cifrelor, pornind chiar de la funcționarea mecanismului cerere-ofertă, câtă vreme în țara noastră se publică același număr total de titluri ca-n Anglia la fiecare miliard de euro inclus în produsul intern brut. Și de patru ori mai multe decât se editează în Germania: la noi, 113 titluri pe miliard, la nemți, numai 38! Numai că afară-i vopsit gardul și înăuntru miorlăie o mâță leșinată: producția românească de carte, atât de făloasă și de fățoasă, este clădită pe temelii de nisip: tiraje de-a dreptul confidențiale, difuzare suferindă și claustrată zonal, ambele păgubos conjugate cu puterea firavă de cumpărare a cetățeanului de rând. În toată lumea civilizată, destinul cărții îl certifică și-l determină tirajul, cu precizarea „tiraj vândut”. Iar la noi…
*
Tradiția cere, la noi, ca dregătoria să se însoțească negreșit cu mita, abuzul și hoția. De la nevinovatul plocon „cu iaurt, cu gogoșele”, până la curcanul lui Bârzoi și afacerea Skoda, în România s-a tot furat, când brutal, când cu eleganță – de fiecare dată cu mâna până-n cot. În 1947, Adrian Holman, ambasadorul Marii Britanii la București, trimite guvernului englez o lungă listă a personalităților politice din România demne de interes pentru Foreign Office. Din care aflăm că subsecretarul de stat la Agricultură, C. Agiu, (numit de Frontul Plugarilor în 1944) a trebuit demis în secret din pricină că-i fura cu nerușinare tocmai pe bieții țărani pe care urma să-i împroprietărească. Fostul președinte al Frontului Renașterii Naționale, Const. Argetoianu, a trebuit să părăsească scena politică din pricina scandalurilor financiare. Opinia lui Holman: „s-a folosit de orice împrejurare în folosul său.” Bodnăraș taxa la sânge orice eliberare de pașaport și, în general, orice serviciu, cât de mărunt. A. Dobrescu (PNȚ), fost subsecretar la Agricultură și Domenii, a dat iama prin fondurile ministerului. Despre R. Franasovici, ministru al Comunicațiilor și Lucrărilor Publice, englezii scriu că „este un profitor care a făcut avere din activitatea guvernamentală.” Teohari Georgescu (PCR, ministru de Interne), după ce acorda pașapoarte și avansări în grad obligând familiile petenților la „favoruri sexuale”, a confiscat pentru folosință proprie până și covoarele din casa Veturiei Goga! Gheorghiu-Dej (ministru la Comunicații) a primit mită zdravănă de la Malaxa, care, drept răsplată, s-a ales cu un contract de 2.500.000 de dolari – sumă, la acea vreme, enormă. Aurel Leucuția (PNȚ), ministru al Economiei Naționale, „și-a folosit poziția pentru tranzacții dubioase, cum de fapt se obișnuiește la români.” Mihai Popovici (PNȚ), ministru când la Interne, când la Finanțe, când la Justiție, „a fost centrul multor tranzacții dubioase, având un enorm profit personal.” Ministrul de Război Const. Vasiliu Rășcanu „e implicat în diverse afaceri și, în timpul războiului cu Rusia, a organizat o intensă piață neagră.” Nu mai continui citând din raportul ambasadorului, fiindcă devine plictisitor. Oricum, e clar: avem tradiție!
*
Pur și simplu mi-e dragă fătuca numită Simona Halep, iar isprava în fața mașinii-robot de tenis Williams îmi amintește istoria cu David și Goliath. Cât pe ce pietricica să nimerească ținta! Bravo, Simona!