Din carnet (IX)

Anglia a ieșit din Europa de două ori într-o săptămână! Către sfârșitul brexit-ului fotbalistic datorită căruia reprezentativă Albionului a trebuit să-și facă bagajele și să se întoarcă acasă, bietul comentator islandez își pierduse nu numai vocea, ci, aproape, și cunoștința! De-nțeles: Islanda, care are mai puțină populație decât orașul Iași (330.000 locuitori în toată insula) a scos din cursă echipa unei mari puteri, în care joacă 1.500.000 de fotbaliști profesioniști legitimați! Dincolo de toate, ediția 2016 a Campionatului European ne pune pe gânduri: se pare că dictonul „spune-mi cum pasezi și-ți spun cât fotbal știi” a devenit caduc și neproductiv. Spania a pasat cât România în două meciuri și-a încasat-o fără drept de apel de la Italieni. Anglia, la rându-i, a purtat mingea de parcă o avea în proprietate personală – ei, și ce? Paradoxal, dar „a ști fotbal” mărunțit nu mai reprezintă o garanție pentru câștigarea jocului. Regele tiki-taka a murit, trăiască… dar care să fie noul rege? Izbânda insistenței, dăruirii, angajamentului n-a fost până la capăt regula, ci excepția. Comparativ, da, românii sunt mai tehnici decât albanezii, puțin sub nivelul elvețienilor (dacă nu chiar egali) și evident sub cel al francezilor. Tot comparativ: am pus mai multă dârzenie în joc decât francezii și mai zgârcit decât au făcut-o elvețienii, darămite albanezii. Viitorul este, însă, al fotbalului total: nu sau-sau, ci și-și: tehnică impecabilă, plus angajament viguros. Nu mai merge altfel decât, „la plesneală”, dacă mizezi pe disperare și te ajută norocul. Iar asta cât ține? Din păcate, reprezentativa noastră n-a avut nici de unele, nici de altele, adică nici mare știință a jocului, nici dârzenia islandezilor ori albanezilor. Și nici antrenor-strateg. Am venit în Franța doar cu pretenții neacoperite și cu ifose!
*
Circulă, pe internet, o așa-zisă „statistică europeană la adresa României”. Nu prea cred că-i „europeană”; mai degrabă o socot un exercițiu masochist de sorginte internă. Care, la urma urmei, nu trebuie trecut cu vederea. Aleg câteva pasaje relevante. Cum ar fi: 1 – suntem țara cu cel mai mare număr de biserici pe cap de locuitor (fără a fi luate în calcul și cele aflate în construcție); 2 – avem cel mai scăzut procent de WC-uri în locuințe: 55%, față de 98% media continentală; 3 – deținem locul I la corupție în Europa: din 15 miliarde achiziții publice, 6,2 miliarde se fură; 4 – interzicem total prostituția, dar suntem cel mai mare exportator de prostituate din UE, cu mult peste Rusia și Ucraina; 5 – suntem țara cu cea mai mică absorbție a fondurilor europene, dar și cu cel mai mare procent de bani europeni furați din ceea ce izbutim să agonisim. Romanian guiness book!
*
În veacul XIX, deliciul „ieșirilor la aer” îl reprezentau, la Iași, „primblările” la Copou. Citesc și mă mir: când spectaculoasele echipaje ajungeau în vestita grădină, ieșeanul nu cobora niciodată! Rămânea în trăsură și n-atingea colbul aleilor! Mai trăgea câte un ciubuc, mai se amesteca în vreo bârfă (trăsurile erau aduse una lângă alta, spre a se putea convorbi în tihnă), și cam asta însemna „primblarea” la Copou…
*
Au dispărut cutiile poștale. Pe vremuri, erau, cum se zice, pe toate gardurile. Ca să pui o scrisoare la cutie în ditamai orașul, trebuie acum să parcurg kilometri: n-o afli decât la sediul Oficiului poștal. Simptom: vor dispare, încet-încet, și scrisorile. „Doresc ca micile mele rândulețe…” Ehei, a fost odată! Acum dăm bip-uri, discutăm pe Skipe, trimitem e-mailuri, intrăm pe Twitter, urmează Wave și, se spune, scrierea pe hârtie chiar o să dispară complet, „era poștei electronice” urmând să se încheie curând, deoarece se naște „comunicarea de flux”. Ei bine, taman când scrisoarea clasică își dă duhul, au apărut câteva culegeri (ne-am referit la unele și în această rubrică) dacă nu chiar de literatură epistolară propriu-zisă, oricum de similar interes cultural, multe revelatoare și întru totul prețioase prin amănuntul inedit capabil să modifice contururile blurate ale unor vechi imagini sepia. Mă-ntreb ce se va alege din acest prielnic izvor de informație în veacul ce va să vină, câtă vreme de e-mailuri nu se îngrijește nimeni să fie tezaurizate și catalogate în fonduri documentare. Cum, periodic, facem curățenie în computer, azvârlind în neant „vechiturile”, ulterioara funcție revelatorie a scrisorii e-n grea cumpănă. Ori, cine știe, însăși comunicarea scrisă fi-va inutilă, câtă vreme gândurile ni s-or citi automat, spre a fi apoi ordonate în fișierele „pe probleme” ale serviciilor specializate…