Deși vara e abia la început, simt cum îmi scapă printre degete! Aștepți jumătate de an să vină jinduitul anotimp și, când constați că se mistuie, te-ntrebi cu ce te-ai ales. Drumurile bucuriilor de odinioară se-nchid unul după altul. De necrezut, dar Delta nu mai are pește! Se-ntorc goale și bărcile lipovenilor, iar cherhanalele duhnesc a pește, dar n-au coadă de pește. A rămas barem mirosul, încrustat în zidărie și-n podele solzoase, să amintească belșugul deceniilor trecute. Ceea ce se petrece acum în Deltă este o imensă bătaie de joc. Tărâmul liniștii și-al apelor limpezi este potopit de vuietul bărcilor forțoase, care, în pofida interdicțiilor, au mișunat abitir ani în șir, și cu rost, dar, mai ales, fără rost, ridicând mâlul, zădărnicind tentativele peștanilor de a-și fecunda icrele, zburătăcind păsăretul. În sfârșit (chiar că „în sfârșit”, că mult nu mai era până la stoarcerea totală a Deltei de pește!) Parlamentul a catadicsit să impună reglementări privind circulația șalupelor bezmetice pe canalele Deltei. Interdicția, mai exact spus, limitarea vitezei, a funcționat, teoretic, și până acum, numai că n-ai cum amplasa radare în jepși și stufărișuri. Apare însă, ca posibilă, supravegherea prin GPS. Poate doar așa va fi stăvilit elanul bezmetic al „băieților de băieți” sosiți vinerea din București pentru a se întrece cu șalupele de sute de cai putere taman în împărăția echilibrului și tihnei unei rezervații naturale pe care orice țară și-ar dori-o și, desigur, ar gospodări-o mai responsabil. Dar ce te faci cu dispozitivele de pescuit electric cuplate, simplu, la o baterie de mașină? Și cu plasa monofilament, care rade tot, inclusiv puietul mărunt? Pe cât e de interzisă, pe atât e de uzitată: un barcagiu mi-a spus că până și primarul din satul lui a fost prins cu plase interzise, așa că… Localnicii, dacă nu mai au ce pescui, storc turiștii. Practicând prețuri nesimțite, pensiunile apărute ca ciupercile în toate cotloanele Deltei își dau cu firma-n cap: amicii care au fost primăvara asta la o pensiune din zona Dunavăț mi-au spus că nu mai calcă pe acolo în veci: o ciorbă de pește costă (în Deltă!) mai mult decât la Capșa!
*
Nici bătrânul Prut, cel ce oferea, cu ani în urmă, bucuria diverselor și babanelor capturi, nu mai trimite către cârligul undiței decât bieți fusari dungați, care, după ce înghit momeala până-n nodul duodenului, rămân neclintiți și fac ore-n șir pe morții în păpușoi, nelăsând barem mreana să-și încerce și ea nenorocul. Gazetele scriu că-i criză generală și-n lumea viețuitoarelor apei, că, în ultimii ani, talia peștilor a scăzut la jumătate (!) și nici un FMI n-are cum drege ceea ce poluarea, neglijența și braconajul au distrus temeinic și pe nesimțite. Rămân bălțile private, decise să ofere pescarului confort de două stele, construind pe mal căsuțe dichisite (deocamdată, fără internet), dar, altfel, numai bune să-ți inviți prietenii la o cafea frapè și la lectura presei pe baltă. Confort am acasă, la pescuit vreau natură slobodă și nudă – mai bine prăsesc doi-trei carași în cadă și-i prind cu râmă de-acolo, tot una-i! Despre prețuri, nici nu mai vorbesc! Ai prins peștanul, dai milionul.
*
Ca orice pescar care se respectă, nu intru în magazinele ce vând pește. Nu de alta, dar mă vede cineva și se duce de râpă tot prestigiul în branșă, clădit prin decenii de suferință pe malul bălții. Am făcut-o doar pentru că un afiș dintr-o vitrină mi-a vestit comercializarea unei noi specii de ciprinid: CRAP NAKED. Și cum pescarul autentic trebuie să fie la curent cu noutățile în materie de populare a bălților, am intrat, cerând vânzătoarei, desigur, „crap naked”. „Alegeți-vă unul” – mi-a arătat bazinul cu peștani înotând leneș, toți din binecunoscuta specie cu solzi puțini și rari, numită pe românește, din moși-strămoși, CRAP OGLINDĂ. „Acum le zice așa, CRAP NAKED, adică, «în pielea goală».” Corect: în engleză, „naked” chiar asta înseamnă. Constatând că, în numele globalizării, ciortanii din iazul Glâmboaca s-au englezit peste noapte, am hotărât să nu pun murături pentru iarnă până ce n-apare VARZA WHITE.
