Din carapacea scriitorului

Se spune că scriitorii trăiesc în lumea lor. Că nu sunt foarte conectați la realitate. Nimic mai fals. Tocmai realitatea e cea mai bună și mai serioasă sursă de inspirație. Scrisul e un mod de viață.
Un cuvânt, o idee, o stare, o imagine. Toate astea sunt suficiente pentru a declanșa mecanismul interior care umple foi albe. Scriitorul nu-și aparține. Așa după cum nici lucrările lui nu-i aparțin. Scriitorul e al cititorilor.
Țin minte că atunci când scriam „Invazia zombi” făceam tot felul de experimente. Mă puneam în tot felul de situații lugubre. Totul pentru a fi cât mai aproape de adevăr. Nu-ți poți minți cititorii. Imaginația nu e de ajuns. La „Copiii din tren coboară la prima” am lucrat îmbrățișând suferința și speranța. Chiar cu riscul de a rămâne blocat emoțional într-un vid. Atât de tare m-am transpus în pielea personajului crescut în orfelinate încât mă culcam seara cu gândul la cum voi face rost de mâncare a doua zi.
„Dispensarul SF” nu e nimic altceva decât realitate pură. Trecută printr-o empatie enormă. Absolut necesară profesiei mele.
„Adnana” e un vis. Imaginație debordantă. Dorința chinuitoare de a călători în Univers. Curiozitatea ființei umane care dorește să devină spațială. O soluție chiar pentru vremurile care vor urma. Vremuri în care resursele Terrei se vor consuma. Atunci vom fi nevoiți să ne îndreptăm atenția spre alte planete. Ăla exod.
„Jack Vindecătorul”? Un exercițiu. Un alt stil. Alte subiecte. Arme, crime, spionaj și un erou narcisist dar simpatic.
„România ca un drog”. O colecție de eseuri și povești de pe blog. Dură. Cu un limbaj mult peste admisibil. Dar tocmai pentru că viața nu e deloc academică în țara asta. Realitatea bate educația. De multe ori. E foarte ușor să fii indignat atunci când ai iluzia că trăiești numai în limba română. În România însă nu ai cum să fii doar intelectual.
Cuvântul scris dă dependență. Scriitorul e unul dintre cei mai curajoși oameni. Se disecă în toate modurile posibile și se expune. În văzul lumii. Pentru toți cei care-l citesc. Unii ar spune că e masochism. Alții că e lipsă de ocupație. Nimic din astea. E doar o dorință arzătoare. De a crea. Lumi. Stări. Emoții.
Totul se învârte în jurul cuvintelor. Și cât efort, câte sacrificii, cât consum pentru o poveste. Pentru o lume. Pentru speranțe. Încercând să împartă cu alții gândurile sale. De multe ori însă aprecierea vine foarte greu. De multe ori vizibilitatea se obține cu mult chin. Scriitorul nu are în spate o mașină de promovare. Tocmai din faptul că vânzările de carte sunt foarte slabe. Nu contează asta. Scriitorul creează și dacă are un singur cititor.
Nu mai treceți nepăsători pe lângă cărți. Vă spun cu mâna pe inimă că au multe în spate. Încurajați copiii să citească. Doar așa îi putem educa. Doar așa le deschidem mintea. Poate într-o zi ei vor crea o altă lume. Mult mai bună decât cea pe care le-o lăsăm noi moștenire.