La împlinirea a 352 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673) şi 302 de ani de la trecerea în lumea veşniciei (21 august/ 1 septembrie 1723), Biruit-au gândul, să aşternem aceste rânduri care să aducă în atenţia cititorilor de astăzi a unor aspecte reprezentative din viaţa unui vrednic domnitor al Ţării Moldovei, despre care Hiern Gedeon Wiszniowki, mare cărturar, filosof, teolog, rector al Academiei din Moscova şi apoi episcop de Smolensk, scria în Oda închinată lui, citându-l pe Horaţiu, că Niciodată nu se va găsi o faimă care să corespundă trudei sale.
Nu puţine pagini s-au scris, atât în istoriografia românească cât şi cea universală, despre Dimitrie Cantemir, cea mai complexă personalitate din istoria politică şi din istoria literaturii noastre vechi, scriitor, istoric, om de ştiinţă şi de stat, de notorietate europeană încă din secolul al XVIII-lea.
Născut acum 352 de ani, la 26 octombrie, în vremea domniei lui Dumitraşco Cantacuzino, părinţii Constantin Cantemir mare clucer, fără drept de a participa la Divan, şi Ana care se trăgea dintr-o familie de boiernaşi, proveniţi din negustori, i-au dat pruncului chiar numele Sfântului zilei în care s-a născut.
Tatăl său, Constantin Cantemir, care deşi nu era un om învăţat deţinea arta diplomaţiei, a fost ultimul domn pământean al principatelor care a murit pe tronul său. Deşi nu era învăţat, Constantin Cantemir a vrut şi a reuşit să dea fiilor săi o educaţie aleasă. Primul dascăl al lui Dimitrie Cantemir a fost Ieremia Cacavelas, discipol al lui Ioan Olearius, cu studii teologice la Lipsca, la Viena, a stat la curtea lui Şerban Cantacuzino, viitorul socru al lui Dimitrie Cantemir, apoi la Sibiu şi Făgăraş, fost profesor la Şcoala Domnească şi corector al tipografiei greceşti din Iaşi.
Între 1688 – 1691 Dimitrie Cantemir a urmat cursurile Academiei Patriarhiei Ortodoxe, sau Marea Şcoală din Constantinopol, unde deprinsese în afară de greceşte, latineşte şi slavoneşte, câteva limbi orientale: turca, avându-l dascăl pe Isaad Efendi, persana şi araba, precum şi importante date de matematică, topografie, geografie.
Dacă din punct de vedere politic, epoca lui Dimitrie Cantemir nu a lăsat mărturii deosebite, cu totul se prezintă situaţia atunci când vorbim de Dimitrie Cantemir – cărturarul.
Dimitrie Cantemir este cunoscut ca fiind prieten cu somităţile contemporane, fiind singurul român al cărui nume figurează alături de Malebranche, Fénélon, Leibniz, Addison, Newton, în Templul Faimei din Biblioteca Saint Geneviève din Paris.
Voltaire spunea despre Dimitrie Cantemir că unea talentele vechilor greci, cu ştiinţa literelor şi aceea a armelor, iar filosoful, criticul literar rus, fondator al programului estetic al realismului în literatura rusă Visarion Grigorievici Bilelinski îl prezenta astfel: Prinţul Dimitrie a fost un om învăţat; cu deosebită plăcere se ocupa el cu istoria, era iscusit în filosofie şi matematică şi avea multe cunoştinţe în arhitectură.
Dacă dintr-un punct de vedere se poate spune că Dimitrie Cantemir a pierdut bătălia politică, a reuşit cu prisosinţă să o câştige pe cea culturală. Este adevărat, a obţinut domnia printr-o filieră complicată, care presupunea sprijinul hanului tătar Develt Ghirai, al cărui mare haznedar, Davul Ismail Efendi, fusese discipolul lui Cantemir întru arta tanburului. Cu şcoala protocolului Otoman bine deprinsă în cei 22 de ani cât a stat la Înalta Poartă, Cantemir privea spre harta Europei şi Asiei, presimţind că pentru marele imperiu începuse declinul, întrucât pierduse importante poziţii.
Într-o vreme de mari rupturi pe harta Europei începutului de veac XVIII, atunci când unitatea ei spirituală se făurea cu greu, pe fondul bătăliilor creştinătăţii contra Islamului, el a ilustrat în chip aparte naşterea conştiinţei de sine a unui popor, fundamentul naţiunii române moderne. Ceea ce unii spun că Dimitrie Cantemir a pierdut cu sabia, a câştigat în schimb cu condeiul.
Vasta operă a lui Dimitrie Cantemir, filosofică, literară, ştiinţifică, scrisă în mai multe limbi, este revelatoare de idei şi de imagini, creaţia unui veritabil gânditor, poet, romancier, cercetător dornic de a fi la curent cu toată ştiinţa lumii din toate timpurile şi de pretutindeni.
În 1698, pe când Dimitrie Cantemir avea 25 de ani, a publicat prima lucrare, la Iaşi, în limbile română şi greacă: Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, o carte scrisă în slava şi folosinţa moldovenescului niam, după cum ţine să precizeze chiar el pe foaia de titlul. Divanul -zice Dimitrie Cantemir – e primul născut al minţii mele.
Lucrarea Sistemul sau întocmirea religiei muhamedane este încă una dintre marile cărţi de teologie scrise de Dimitrie Cantemir, prima de acest gen şi de această extensiune scrisă de un român.
O altă lucrare care dovedeşte cu prisosinţă preocupările teologice ale lui Dimitrie Cantemir este Loca Obscura, lucrare ce ne dezvăluie un Cantemir bun cunoscător al celor mai subtile nuanţe de teologie simbolică, un teolog comparatist plin de vervă şi sprinten la mânuirea argumentelor, atât biblice, cât şi raţionale sau ale bunului simţ comun.
Metafizica – Imaginea cu neputinţă de zugrăvit a ştiinţei sacre este de asemenea o lucrare de teologie apofatică, scrisă sub forma dialogului platonic, un eseu filosofic, prefăcut într-un basm, în care abstracţiile filosofice iau aspecte concrete, umane. O lucrare de mare îndrăzneală pentru vremea ei, o încercare de transpunere a teologiei ortodoxe în termenii gândirii laice a Europei începutului de veac al XVIII -lea.
Desigur, numeroase studii au încercat să lămurească importanţa lucrării Descripţio Moldaviae, o lucrare de istorie, de geografie, de teologie şi nu numai, a lucrării Istoria ieroglifică, lucrare scrisă la vârsta de 32 de ani, o operă literară considerată de specialişti ca fiind întâia creaţie adevărată din literatura noastră (Al. Piru).
Urmărind cu atenţie mare parte din lucrările sale, observăm faptul că Dimitrie Cantemir va cultiva îndeosebi istoria, domeniu la acea dată incomplet separat de litere, conceput de antici ca artă, prezidată de Muza Clio.
Cantemir atribuie istoriei un rol educativ, arătând că românii au apărat Europa de turci atrăgea atenţia indirect că la rândul ei Europa are datoria să apere pe români.
Studiind opera lui Dimitrie Cantemir, înţelegem şi mai bine faptul că el a aparţinut acelui veac de început în aventura formării conştiinţei moderne.
Acum, la 300 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Dimitrie Cantemir, observăm că unicitatea lui pentru cultura românească nu rezultă din aceea că s-a afirmat în principal în alte spaţii culturale decât cel românesc, cât din aceea că a supus fenomenul românesc unui foc concentric, venind spre el cu o încărcătură spirituală de care poate au dispus unii conaţionali, dar nici unul nu a vizat drept obiect de cercetare tocmai acest fenomen.
Dimitrie Cantemir a pus temelia conştiinţei de sine a culturii române în calitate de cultură europeană. Lui Dimitrie Cantemir îi datorăm faptul de a fi deschis peste timp arcul de cerc care ne situează în plină lumină europeană şi ne permite să păstrăm activ spiritul critic al culturii române, consolidată pe linia mediană dintre Orient şi Occident.
Arhid. Vasile M. Demciuc
