Dimineață complicată pe E 85: s-au răsturnat două autocisterne, una cu motorină și una cu apă, a ISU Suceava

Autocisterna cu apă a pompierilor, răsturnată la aproximativ 250 de metri de cisternă
Autocisterna cu apă a pompierilor, răsturnată la aproximativ 250 de metri de cisternă

Două autocisterne, una cu motorină, și una cu apă, a pompierilor militari, care intervenea în urma apelului de urgență privind răsturnarea primului vehicul, s-au răsturnat pe E 85, la Vadu Moldovei, la aproximativ 250 de metri distanță una de alta.
Un apel la 112 a anunțat, duminică dimineață, faptul că o autocisternă încărcată cu 26 de tone de motorină s-a răsturnat în afara carosabilului, între Vadu Moldovei și Roșiori. Șoferul nu era rănit dar fiind vorba de combustibil alerta a fost una ridicată.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospeciala de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și încă o autocisternă cu apă.
În timpul intervenției, aproape de locul răsturnării autocisternei cu motorină, autocisterna cu apă a pompierilor militari a fost scăpată de sub control de șofer și s-a răsturnat pe carosabil. În autospeciala cu apă era doar șoferul, care nici el nu a fost rănit. Conform primelor informații, autocisterna încărcată cu apă a intrat în tangaj iar pe fondul vitezei specifice unei situații de urgență a fot scăpată de sub control.

Pompierii au continuat intervenția la autocisterna cu motorină la care s-a constatat că din cele șase compartimente ale încărcăturii la două din ele sunt ușoare scurgeri de carburant.
Pompierii militari asigură masurile de protecție la fața locului, operațiunea anunțându-se a fi una de durată.
Polițiștii au ajuns și ei la fața locului și au demarat cercetări pentru a stabili cum s-au produs cele două accidente.
În urma unei intervenții rapide, autospeciala cu apă a pompierilor militari care bloca un sens de mers al E 85 a fost repusă pe roți și transportată la sediul Detașamentului de pompieri Fălticeni.
O altă autocisternă a ajuns la locului accidentului pentru a se face operațiunea de preluare a motorinei din autocisterna răsturnată în afara carosabilului.

Autocisterna cu motorină răsturnată în primă fază
Autocisterna cu motorină răsturnată în primă fază
Autocisterna cu apă a pompierilor, răsturnată la aproximativ 250 de metri de cisternă
Autocisterna cu apă a pompierilor, răsturnată la aproximativ 250 de metri de cisternă

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod