Dimensiuni ale Ortodoxiei

Am ales ca subiect Ortodoxia copilăriei mele pentru că am constatat că la bătrînețe nu mai e ca în copilărie, că Ortodoxia de odinioară era mai ortodoxă decît cea din vremea noastră. Acum cincizeci de ani oamenii gîndeau altfel decît cei de acum, iar copiii de astăzi nu se mai nasc și nu-și mai trăiesc copilăria în condițiile de altădată pe care le-am știut eu, în satul în care m-am pomenit, în satul în care mi-am trăit primii ani ai vieții mele. Credința ortodoxă de odinioară era una în care se știa de o lege a lui Dumnezeu, oamenii trăiau cu un sentiment al sacrului, se gîndeau la Dumnezeu mai mult și-L simțeau mai aproape și aveau conștiința că și gîndurile cele bune vin de la Dumnezeu. Era mai multă bună-cuviință. Toate acestea parcă s-au ascuns cumva. Lumea de atunci știa mai bine de biserică, se gîndea mai mult la Maica Domnului, la sfinții lui Dumnezeu, erau cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu care sînt preoții, aveau o sfială în fata lucrurilor sfinte, iar evlavia lor nu se raporta numai la lucrurile sfinte direct, ci și la natura, de multe ori era afirmat faptul că pe grîu e obrazul lui Dumnezeu. Așa gîndeau oamenii de odinioară și nu mai gîndesc așa oamenii de acum.
Într-o convorbire pe care am avut-o cu părintele Stăniloae, părintele a afirmat că Ortodoxia e doxologie, adică ea se revarsă în preamărirea lui Dumnezeu. Aceasta este Ortodoxia adevărată, cea care preamărește pe Dumnezeu în Treimea Persoanelor Sale, și cinstește pe Maica Domnului și pe sfinți. Doxologia se manifestă în sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sînt vuietul Duhului în conștiința credincioșilor.
– Ortodoxia noastră trebuie să se manifeste neapărat în cuvînt și în gînd, în simțire și în viață
De cîte ori slujim lui Dumnezeu creăm o atmosferă în care Dumnezeu e prezent în conștiința noastră, Maica Domnului ne este aproape, toți sfinții sînt în atenția noastră. Ortodoxia noastră trebuie să se manifeste neapărat în cuvînt și în gînd, în simțire și în viață. Dacă trăim așa, trăim ortodox. Dar dacă nu ne angajăm în doxologie, nu sîntem nici în Ortodoxe.
Dintre sfintele slujbe ale Bisericii noastre noi socotim cea mai importantă Sfîntă Liturghie, deși toate sînt importante. Totuși se poate vorbi despre Sfînta Liturghie ca despre un rezumat al tuturor slujbelor, ca de o slujbă pentru care ne pregătim prin celelalte slujbe. În franceză cuvîntul ”Liturgie” nu înseamnă numai liturghie, ci desemnează toată slujba Bisericii. Toată slujba Bisericii este o Liturghie înainte de Liturghia propriu-zisă, însă Sfînta Liturghie are darul de a cuprinde totul, nu numai slujbele, ci și toate sărbătorile din timpul unui an bisericesc.
Sfînta Liturghie este eticheta Ortodoxiei
La Sfînta Liturghie Cinstitele Daruri ce sînt puse înainte și care preînchipuiesc mai întîi Trupul și Sîngele Mîntuitorului se prefac în adevărat Trupul și Sîngele Domnului Iisus ca să se poată împărtăși credincioșii și ca Domnul Hristos să poată intra în alcătuirea mădularelor noastre. De aceea se poate vorbi foarte bine despre Ortodoxie și Euharistie, despre Ortodoxia care trăiește în Sfintele lui Hristos Taine.
Și dacă cineva trăiește Ortodoxia așa cum era ea în vremea copilăriei mele, dacă cineva își revanșa sufletul în slujbele dumnezeiești pentru preamărirea lui Dumnezeu, dacă cineva ia parte la Sfînta Liturghie și trăiește Ortodoxia din Liturghie, dacă cineva se împărtășește cu dumnezeieștile Taine pentru a-L avea pe Mîntuitorul Hristos în alcătuirea existenței sale, sigur ajunge să simtă bucuria din Ortodoxie.
Ortodoxie și bucurie
De aceea se poate vorbi despre Ortodoxie și bucurie. Orice creștin trebuie să fie un om al bucuriei, căci credința noastră ortodoxă e alcătuit în așa fel încît e pricină de bucurie, și cine nu vrea să se bucure, tot trebuie să se bucure pe măsura credinței.
Și dacă mergem așa înainte ne putem bucura de comorile Ortodoxiei ascunse mai ales în dumnezeieștile slujbe care sînt în așa fel alcătuite încît din ele învățăm rugîndu-ne și nu rugăm învățînd. Ele ni-L aduc pe Dumnezeu în fața noastră, în conștiința noastră. Stăm de vorbă cu Dumnezeu și cu sfinții Săi prin sfintele slujbe. Și toate acestea sînt avantajele Ortodoxiei.
Ortodoxia e unică
Cei care prezintă fel de fel de învățături și de orientări creștine și necreștine nu cunosc Ortodoxia, pentru că dacă ar cunoaște, n-ar mai căuta altceva. Și noi, pentru că o cunoaștem, rămînem în Ortodoxiei și nu ne poate clinti nimeni din Ortodoxie. Dar mai este credința ortodoxă într-un fel: ea este una a Tainelor. Noi nu avem conștiința că putem să facem în așa fel încît tainele să devină cuprinse în întregime de mintea noastră. Credința ortodoxă este ușă a Tainelor pentru că prin ea ajungem să primim lucrurile tainice care sînt ale credinței.
Dacă n-ar exista taine n-ar fi trebuință de credință. Ori fiind vorba de taine este necesar să avem credință ca să le putem primi. Despre Taine știm că nu pot fi elucidate la măsura aceea în care să zicem că nu mai sînt taine. Ele rămîn taine și după ce trecem din lumea aceasta, chiar dacă vom cunoaște mult mai mult atunci, dar ca să ajungem să cunoaștem în întregime Tainele credinței nu se poate. Și asta o învățăm de la Sfînta Biserică, pentru că într-o alcătuire rînduită pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, vorbind cu Maica Domnului zicem așa: ”De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mîntuitorul pierdut-ai blestemul cel dintîi al Evei că Maică ai fost bunăvoinței Tatălui purtînd în brațe pe Dumnezeu-Cuvîntul întrupat”. Cînd afirmăm acestea ne dăm seama că este vorba de niște lucruri mai presus de înțelegere și zicem mai departe: ”Taina nu suferă ispitire,” degeaba vrei să cercetezi taina cum a născut Fecioara fecioară rămînînd, cum a purtat în brațe pe Dumnezeu-Cuvîntul Întrupat, cum s-a făcut peștera cer (”Taină străină văd și preamărită, cer fiind peștera”), cum a purtat Maica Domnului, în brațe pe Mîntuitorul devenind ”scaun de heruvimi.” Deci ”taina nu suferă ispitire,” degeaba scormonești să ști ceva ce nu poți ști. ”Ci numai cu credință toti o slăvim (taina) – și zicem către Maica Domnului -, strigînd și zicînd: „Negrăite, Doamne, mărire Tie”.
Asta e Ortodoxia: ne duce în fața Tainelor care rămîn Taine, ne dă conștiință să ne plecăm cu mintea față de cele ce nu le înțelegem și pe care le primim totuși în sufletele noastre. (Arhim. Teofil Pîrîianu, Material publicat în Vestitorul Ortodoxiei, Martie – 1997)