Am auzit o moderatoare TV spunând că dispariția Patriarhului Teoctist este cea mai mare pierdere umană suferită de România în ultimele decenii. O exagerare evidentă, măcar pentru că România nu a dus lipsă de pierderi umane în ultimele decenii, dacă ar fi să ne gândim măcar la cei 1000 de morți de la revoluție.
De cealaltă parte, cei care au vrut să spargă corul de elogii s-au urcat cu picioarele pe coșciug și l-au scos vinovat de toate cele: slugărnicie fașă de Ceaulescu, dărâmarea bisericilor, etc. Este la fel de exagerat să confunzi non-rezistența cu acceptarea. Mai ales, e o grosolană ignorare a sensibilității momentului. Despre morți numai de bine, zice o vorbă românească. Nimic despre morți dacă nu e de bine, spune un dicton latin pe care îl uităm prea ușor.
Patriarhul Teoctist a fost genul de om care caută acomodarea și respinge cu orice preț conflictul, mai degrabă administrator decât martir, mai degrabă bonom decât ideolog. A reușit să păstreze linia tradițională a Bisericii, dar nici nu a luat decizii majore în legătură cu viitorul. Acum, dilemele majore vor trebui rezolvate de urmașul său.
Evident, dilema principală ține de relația cu politica. Fostul Patriarh a fost mereu reținut și ambiguu. A luat decizii silit de împrejurări. Când s-a observat o tendință accentuată a preoților de a intra în politică, Sinodul a decis să interzică această practică. Ulterior, diversele acțiuni politice ale unor capi ai Bisericii au fost ignorate. Complicatul joc dintre Mitropolitului Pimen și guvernul Năstase (critici, apoi laude contra retrocedări) nu s-au lăsat cu urmări. Dilema e limpede pentru urmașul lui Teoctist: principiul non-intervenției în viața politică trebuie aplicat serios sau trebuie abandonat. Jumătățile de măsură în funcție de preferințele unor ierarhi sunt dăunătoare și Bisericii și mediului politic.
O altă provocare ține de poziționarea Bisericii față de temele sensibile ale modernității. De pildă, drepturile homosexualilor. BOR s-a opus legalizării homosexualității, fără succes. Acum, e nevoie de atenție din partea prelaților pentru a nu se asocia unor mișcări sau acțiuni extremiste. Este legitim din partea Bisericii să își exprime opoziția față parada homosexualilor, dar BOR nu are ce căuta în trena unor personaje ca Gigi Becali sau ca neo-legionarii de la Noua Dreaptă.
Din păcate, în acest an reprezentanți ai Bisericii au participat la conferința lor de presă, fără a dezavua acțiunile violente care au urmat. Una este să aperi valorile familiei tradiționale, cu totul altceva să arunci cu pietre în participanții la o acțiune de stradă legală (doar dacă nu vrei ca aruncatul cu pietre să devine o valoare familială). Biserica Ortodoxă nu se poate lăsa capturată de elemente huliganice. Așa cum nu se poate lăsa capturată de personaje ca Gigi Becali, cum a făcut același Pimen, care l-a lăudat în slujba de Crăciun (ce o fi înțeles un copil care e pus să se roage pentru sănătatea unuia pe care îl vede înjurând la televizor?)
Nu e ușor să dezavuezi personaje care astfel își susțin agenda. E greu să aplici consecvent principiul non-intervenției atunci când acțiunile politicienilor nu îți convin. Dar acestea sunt provocările pe care modernitatea le adresează Bisericii, iar noul Patriarh va trebui să le găsească soluții.
