Greva generală anunțată de confederațiile sindicale pentru data de 31 mai, sprijinită de PSD, pune șefii de instituții social-democrați într-o situație delicată. Partidul care i-a susținut pentru promovarea în funcții s-a declarat alături de sindicaliștii revoltați de măsurile de austeritate impuse de Guvern, ceea ce ar impune ca ei să fie în stradă alături de greviști, în timp ce, în calitate de directori, sunt reprezentanții în teritoriu ai ministerelor din Cabinetul Boc. La această oră, în județul Suceava cinci instituții au în frunte directori PSD. La Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, directorul Ștefan Indianu ne-a declarat că în funcția pe care o are reprezintă Guvernul în teritoriu, dar în același timp, nu poate descuraja salariații din instituția pe care o conduce să participe la greva generală. În data de 31 mai va fi scutit, însă, să ia o decizie, deoarece de vineri, 28 mai, va pleca în concediu de odihnă pentru două săptămâni. Direcția Agricolă are pe raza județului Suceava 97 de angajați.
Tot în concediu, dar medical, este și șeful Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Ovidiu Donțu. Acesta urma să fie supus, ieri după-amiază, unei intervenții chirurgicale la un spital în București și va fi în concediu medical cel puțin una, două săptămâni, după externare. Ovidiu Donțu a ținut să precizeze că în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nici un salariat nu va fi în grevă, deoarece 31 mai este ultima zi de depunere a proiectelor pentru una dintre măsurile finanțate din bani europeni. „Noi nu suntem o instituție deconcentrată, ci una de implementare tehnică a fondurilor europene. Suntem tehnocrați”, a declarat Ovidiu Donțu, altfel un lider local al PSD foarte activ.
Șeful Inspectoratului pentru Calitatea Semințelor, singurul director PSD care va fi în grevă
Nu va fi în stradă nici directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Alexandru Lăzăreanu, decât dacă greva ar avea loc după orele de program. „Între orele 8.00 și 16.00 voi fi la serviciu. În cele opt ore de serviciu sunt director, reprezentantul Ministerului Sănătății (n.r. – implicit al Guvernului), după orele de program sunt membru de partid. Niciodată, dar niciodată nu am amestecat lucrurile”, a afirmat dr. Lăzăreanu.
Singurul director care merge pe linia partidului este șeful Inspectoratului pentru Calitatea Semințelor, Vasile Costan. „Pe 31 mai voi fi în stradă, bineînțeles că voi susține mișcarea sindicală, dar mă voi consulta și cu partidul în privința asta”, a spus Vasile Costan. El a arătat că nu îi este teamă de eventuale repercusiuni asupra funcției, în urma asumării publice a unui gest de protest, afirmând că în urma raportului de evaluare a activității a primit calificativul „foarte bine”, ceea ce ar însemna că „în 28 mai, conform legii, contractul de management va trebui prelungit încă un an”.
Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Eugen Mogoș, va fi și el la birou în ziua grevei generale. ”Sindicatul din ITM nu m-a anunțat nimic, nici că ar intra în grevă, nici că trimite reprezentanți, dar eu nu voi fi în grevă. În funcția pe care o am sunt reprezentantul Guvernului”, a precizat Eugen Mogoș.
Menționăm că actualii șefi de descentralizate au contracte de management pe patru ani, dar în fiecare an li se face evaluarea activității și, în urma calificativelor obținute, primesc sau nu prelungire pentru încă un an.