DIICOT: 38 de învinuiți în cazul grupării vizate de perchezițiile de duminică



Un număr de 38 de persoane sunt cercetate în cazul perchezițiilor făcute duminică la Sintești-Ilfov, fiind suspectate că au dat bani cu camătă, care erau recuperați ulterior din credite bancare obținute cu acte falsificate, informează DIICOT.
Potrivit sursei citate, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Călărași, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Călărași, fac duminică, în localitatea Sintești din Ilfov, 80 de percheziții domiciliare, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în obținerea unor beneficii financiare substanțiale, prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani.
Membrii grupării, susțin anchetatorii, au realizat o activitate infracțională conexă faptelor pentru care se efectuează cercetări în dosarul penal instrumentat de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial București, privind comiterea unor fraude bancare de proporții, sub coordonarea liderilor Mihai Stan și Ruse Daniel.
Astfel, arată DIICOT, o parte din membrii grupării acordau împrumuturi percepând dobânzi cuprinse între 7 și 40% pe lună, fără a declara organelor fiscale veniturile astfel realizate. Sumele de bani împrumutate și dobânzile pretinse erau recuperate ulterior prin contractarea de către debitori a unor împrumuturi bancare, creditele fiind obținute prin utilizarea unor documente falsificate.
Prejudiciul cauzat în acest caz este estimat la peste 15 milioane de euro, potrivit procurorilor.
Ancheta în acest caz vizează 38 de învinuiți, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală și spălare de bani.
Cei 38 urmează să fie duși la audieri.
Suportul informativ al acțiunii de duminică a fost asigurat de Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI).
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a precizat anterior că, tot duminică, au loc percheziții în București, Ploiești și în județele Constanța, Giurgiu, Ialomița și Călărași.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că și aceste percheziții sunt legate de continuarea anchetei privind fraudele bancare ale grupării Stan-Ruse.
Potrivit IGPR, au fost emise 86 de mandate de aducere, suspecții urmând a fi audiați la DIICOT Călărași.
La acțiunea de duminică participă peste 200 de polițiști și un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Mihai Stan și Daniel Ruse sunt arestați preventiv din toamna anului trecut, într-un dosar privind fraude bancare de 22 de milioane de euro.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) informa atunci că învinuiții din dosarul fraudelor bancare ale grupării Stan-Ruse sunt acuzați că ar fi obținut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanțarea unor proiecte de achiziții utilaje, prin intermediul unor societăți comerciale controlate de către liderii grupării.
Din cauza complexității dosarului, 38 de persoane sunt cercetate la București de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), pentru o înșelăciune de șapte milioane de euro, iar alte zece persoane sunt anchetate la Călărași pentru fraude de 15 milioane de euro.
Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracțional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanțiale prin fraude bancare, respectiv obținerea sau încercarea de a obține un număr de 40 de credite de la 16 unități bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.
Un alt lider al grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, ar fi încercat să obțină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăți, Ancuta SRL, Alram Servinvest și Eurotrading SRL, în baza unor documente și declarații false, potrivit DIICOT.
Mihai Stan este acuzat că în perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentanții celor trei societăți comerciale „să prezinte și să folosească documente și declarații false față de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene (pentru partea de finanțare de 90 la sută din fonduri europene)”, precum și fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanțare de zece la sută.
Totodată, acesta ar fi folosit înscrisuri sub semnătură privată (situații financiare și bilanțuri contabile) și înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală și acte de identitate), „în scopul producerii de consecințe juridice cu ocazia negocierii, încheierii și executării unor contracte de creditare cu unități bancare din România”, a mai arătat DIICOT.
Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Pițurcă, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci și Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false.
Tot el se prezenta la bănci sub identități false, depunând copii după acte de identitate cu fotografia lui, însă datele corespundeau altei persoane.
Activitatea infracțională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiții Aurel Șaramet, având calitatea de director al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreședinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuț Roșu și Andrei Atanasiu, angajați în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, și Florian Dragoș Diaconescu.
Mihai Grigoroiu fusese numit recent în funcția de director adjunct în Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Cătălin Ionuț Roșu era auditor, iar Andrei Atanasiu era expert în Ministerul Economiei. Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, a fost decisă încetarea activității celor trei în funcțiile ocupate.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial București și Biroul Teritorial Călărași au făcut, în 1 noiembrie 2012, 50 de percheziții la locuințele învinuiților și la sediile unor firme din București și județele Ilfov, Călărași și Giurgiu, membrii grupării fiind acuzați de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor.
Procurorii DIICOT arătau, într-unul dintre referatele cu propuneri de arestare, că gruparea inițiată și coordonată de Mihai Stan și Daniel Ruse a reușit să cuprindă peste 80% din sistemul bancar românesc și o parte importantă a instituțiilor statului.
Ancheta DIICOT vizează 0,28% din numărul de sucursale bancare, eventualul prejudiciu echivalează cu 0,04% din creditul neguvernametal, iar faptele verificate par „un fenomen exterior sistemului bancar”, a susținut Asociația Română a Băncilor, punct de vedere exprimat anterior și de guvernatorul BNR.