Digurile de protecție din mai multe zone ale județului Suceava dau semne de neputință în fața ploilor abundente care cad aproape zilnic de mai bine de o lună de zile. Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava fac nopți albe pentru a ține sub control situația și pentru a evita apariția unor probleme extrem de grave.
În cursul zilei de marți au fost semnalate deteriorări ale digului de protecție de pe râul Suceava în zona orașului Vicovu de Sus. Pentru a stabiliza digul și pentru a elimina riscul de inundație iminent asupra unor localități din satul Laura, dar și a sistemului de alimentare cu apă din Vicovu de Sus s-a lucrat contracronometru până după miezul nopții.
Nici bine nu s-au finalizat lucrările la Vicovu de Sus, că toată atenția s-a îndreptat spre Boroaia, acolo unde apele furioase au rupt circa 60 de metri din digul de protecție al râului Moldova. S-a pus chiar problema evacuării unor localnici, dar până la urmă situația s-a liniștit, iar cei de la SGA au putut interveni pentru refacerea digului.
Totuși, apa a intrat în mai multe gospodării, iar pentru a-i sprijini pe oameni a fost nevoie de intervenția angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Aceste probleme vin după ce digul de protecție de pe pârâul Râșca a fost avariat și exista riscul de inundare a satului Bogdănești. Și aici s-a lucrat în regim de avarie și urgență și s-a reușit în timp record stabilizarea digului.

