Digul de protecție de la iazul de decantare Valea Straja, din comuna suceveană Ostra, riscă să se rupă din cauza acumulării unui volum mare de apă în urma topirii zăpezii.
Avertismentul a fost formulat de directorul general al societății „Minbucovina” Vatra Dornei, Gheorghe Iordache. El a informat Instituția Prefectului că în iazul de decantare Valea Straja sunt 1,3 milioane de metri cubi de steril, iar în cazul în care digul va ceda, atunci există riscul poluării pârâului Suha. El a menționat că poluarea ar afecta aproximativ 15.000 de locuitori. „Atragem atenția că există posibilitatea cedării digului de capăt, cu inundarea plajei iazului și pierderea stabilității iazului de decantare, generând antrenarea necontrolată de steril pe Valea Brăteasa. Aceasta ar avea un impact major asupra mediului și a localităților din aval”, menționează Gheorghe Iordache în adresa înaintată Prefecturii.
Societatea comercială „Minbucovina” se află în lichidare judiciară. Directorul Iordache a precizat că firma nu dispune de fonduri pentru rezolvarea problemei și, de aceea, solicită sprijinul Prefecturii. La fața locului urma să se deplaseze prefectul Florin Sinescu și specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.