Sărbătorile pascale s-au scurs aproape neobservate. Pe ici, pe colo câte o indigestie, plata stomacală pentru un exces de miel, drob și ouă roșii. Angajații de la salvare declară că în acest an bolnavii de excese alimentare au fost mai puțini decât în anul precedent. Să fie rezultatul muncii de prevenție sanitară sau al constatării, trecute în general neobservate, că mulți n-au prea avut ce pune pe masă? Pentru o indigestie îți trebuie musai ceva de digerat. De aici până la un festin pantagruelic e cale lungă. Nimeni n-a încercat o contabilizare a intervențiilor medicale pentru inaniții. Ar spune multe. Oricum, medicii de familie (n-am auzit încă de medici pentru nefamiliști) sunt prinși până peste cap în negocieri cu Guvernul și casele de sănătate pentru neînțelegeri de leafă și medicamente compensate. Pentru a nu fi acuzați că nu-și fac datoria, demonstranții în halate albe dau consultații în Piața Revoluției, unde poți afla gratis dacă ai diabet, febră aftoasă sau roșu în gât.
Clopotele Învierii au trecut aproape neauzite și pe lângă urechile profesorilor, găsiți tot pe străzi, cu fluiere în gură și pancarte reprezentându-l pe Boc. Cioc, Boc, fă-ne leafa la loc. Numai că leafa a cam scăzut. Unei învățătoare în pragul pensiei din satul meu, leafa i-a scăzut discret (erau aici și niște sporuri) de la 24 milioane lei vechi la 8 milioane, o nimica toată. Cu o nimica toată vor scădea, anunță ministrul de resort, pensiile militarilor, cu vreo 70 la sută mai exact. La anul nu se vor mai înregistra sigur indigestii alimentare în rândurile rărite ale militarilor ieșiți la pensie. Cei în funcție se răresc cu sprijinul insurgenților prin Afganistan sau Irak.
Ieri m-a sunat Doru Braia, fostul dizident, actualmente realizator de televiziune. Ce zici de chestia cu Voicu? Dacă mă întrebi de ăla grasu care a înlocuit toate mesele zilei, de la micul dejun până la cină, ținându-ne cu ochii în televizor, îți închid. Stai, zice, nu te grăbi! De el vorbesc, firește, dar din punctul de vedere al alegătorului. Adică? Tu te-ai gândit, mă interoghează Braia, că zeci de mii de alegători din colegiul lui Cătălin Voicu au rămas fără reprezentare în Senat? Li s-a amputat un drept democratic. Dacă procesul ține ani de zile, cum e posibil să se întâmple, iar Voicu nu-și dă demisia din funcția de senator, atunci el trebuie să participe musai la ședințele Senatului, să transmită punctul de vedere al cetățenilor care l-au ales. Așa e democratic. Și cum ai vrea să vină, cu cătușe pe mâini? Da, iar în sală să stea păzit de doi cu cagule. Nu știu dacă să mă apuce râsul sau plânsul. Trăind mult în Germania, pe când noi ne omoram pe aici cu regimul dietetic bazat pe soia, dizidentul a învățat multe despre democrație și probabil are dreptate. Eu unul m-am săturat însă de această nenorocită cortină de fum, pigmentată cu cătușe și arestări, în spatele căreia se petrec cele mai mari nelegiuiri. De dimineață, azi, au început cu un judecător Costiniu. Vine la rând un om de afaceri. Nimic despre măsurile guvernamentale anticriză, nimic despre inaniție. Știi ce, Dorule? – am zis eu în finalul discuției. Nu te mai frământa, fiindcă problema e ca și rezolvată. Domnul Băsescu, după ce a consultat firește poporul, va desființa Senatul cu totul. Nu te mai omorî de grija alegătorilor lui Cătălin Voicu. Poate că va desființa Parlamentul în întregime. Prea multă gălăgie, prea multă democrație, cum strigă unul de pe strada mea din București. Un conducător, o mână de fier și gata. Avem tătuc, avem cui ne plânge.
Nu se mai aud clopotele de Paște. Învierea, soldată și cu câțiva morți (unul omorât în bătaie pe trecerea de pietoni fiindcă se deplasa prea lent) a trecut. A rămas în urmă sunetul discret al clopoțelului din sălile de judecată, agitația de la DNA și, firește, inconfundabilul zdrăngănit de cătușe.
