Zeci de cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, alături de reprezentanți ai altor instituții din județ, au intervenit în cursul zilei de marți, pe raza satului Laura, din orașul Vicovu de Sus, pentru consolidarea unui dig de protecție de pe malul drept al râului Suceava, dig erodat de apele umflate de ploile din ultimele zile.
Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, digul era erodat pe o lungime de 60 de metri și 40% din lățime și „exista pericolul străpungerii acestuia și inundarea gospodăriilor și a obiectivelor social-economice din orașul Vicovu de Sus”.
Pentru consolidarea digului s-au folosit circa 150 metri cubi de arocamente, 3.000 de saci cu nisip și șapte arbori.
Cu ajutorul unor excavatoare s-au făcut trei breșe în amonte, pentru reducerea debitului de apă în zona digului afectat.
La operațiunea de consolidare a participat și prefectul Florin Sinescu, precum și reprezentanți ai primăriei, ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență și ai Serviciului Local pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, lucrători ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Suceava și ai Sucursalei Hidrocentrale Bistrița.