Diferite stadii de legendă

Nu superstiția mă împiedică a vorbi laudativ despre Simona Halep înaintea unei finale al cărei rezultat dumneavoastră deja îl știți. Nici faptul că o eventuală înfrângere ar schimba percepția. Oricum, drumul Simonei este ascendent, chiar dacă deasupra treptele se împuținează. Cu fiecare turneu, crește în experiență și chiar în valoare. Îi permite vârsta, i-o impune mentalitatea. Să nu uităm nici rolul antrenorului, în lumea tenisului nu se mai poate reuși de unul singur, oricât ar musti talentul. Adevărata țintă e Slamul care-o va impune drept cea mai valoroasă jucătoare din istoria acestui sport pe meleagurile noastre. Că va veni mai curând, mai târziu sau deloc, asta depinde de multe lucruri, mai puțin de așteptările proiectate de noi asupra ei. Am putea face, totuși, ceva pentru ea: să nu mai pomenim de fiecare dată despre acel sacrificiu fizic. Nimănui nu cred că i-ar plăcea expresiile plastice folosite de CTP, de exemplu. Pledez pentru mai multă discreție și comprehensiune, nu pentru ostentație (apropo, ce părere aveți despre concursul Eurovision?!).
Sâmbătă am fost martorii unei despărțiri emoționante. După Ryan Giggs, a fost rândul unei alte legende să părăsească fotbalul jucat. Născut tot în 1973, ca și Giggs, Javier Zanetti a trecut pragul celor 40 de ani ca jucător activ, dintre care 19 i-a dedicat lui Inter Milano. Că a câștigat titluri de toate felurile se știe, că a mai trecut și prin înfrângeri dureroase e inerent, dar de fiecare dată Il Capitano a ieșit de pe teren cu tricoul lipit și de piept, și de spinare. Din ce-or fi plămădiți acești oameni? În îndepărtatul an 1995, când tânărul Zanetti ajungea la Inter, viața nu semăna deloc cu cea de acum. Aproape 20 de ani, o perioadă prea scurtă pentru a i se lipi eticheta de „o viață de om”, dar în mod obișnuit prea lungă pentru o carieră de fotbalist (la seniori!) în cadrul aceluiași club… Între timp, stăm ca pe jar dacă nu suntem conectați permanent la Facebook. Nici nu am curajul să-mi imaginez ce va fi peste alți 20 de ani, iar în iureșul de azi povești tip Giggs sau Zanetti chiar par povești.