Diferența dogmatică și liturgică între Liturghia ortodoxă, cea catolică și cele protestante și neoprotestante

Diferența între Liturghia ortodoxă și cea catolică este că în Liturghia ortodoxă Domnul se face prezent cu Trupul și Sângele Său prin chemarea Sfântului Duh, pe când în cea catolică prin cuvintele: Luați, mâncați…, Beți dintru acesta toți… în liturghia catolică nu se afirmă decât o legătură prin amintire, nu prin Duhul Sfânt, între ceea ce s-a făcut la cina cea de taină și ceea ce se face acum. Nu se afirmă lucrarea prezentă a Duhului Sfânt. Pe când în Ortodoxie, credința în lucrarea prezentă a Duhului Sfânt, care prelungește prezența și lucrarea lui Hristos este foarte puternică. Este puternică credința în Duhul Sfânt ca Persoană distinctă, și în lucrarea Lui mereu prezentă în orice timp. Se ține seama de faptul că Hristos Și-a început și-Și continuă lucrarea în oameni, după înălțare prin Duhul Sfânt. Nu există tendința de a confunda pe Duhul Sfânt ca Persoană prin care se prelungesc actele mântuitoare ale lui Hristos cu Hristos însuși care S-a înălțat de la noi.
În al doilea rând, catolicismul, deși păstrează credința în împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, a ținut să explice cu ajutorul distincției filosofiei aristotelice între substanța pâinii și accidenții ei misterul euharistic, afirmând că substanța pâinii și vinul sunt transformate în Trupul și Sângele Domnului, dar accidenții rămân (transsubstanțiere). Ortodoxia menține recunoașterea misterului inexplicabil al prefacerii pâinii și vinului în trupul și sângele Domnului, fără asemenea precizări.
În al treilea rând, catolicismul împărtășește pe credincioși numai sub chipul azimei, lăsând numai preoților împărtășirea și sub chipul vinului, ceea ce dă impresia unui drept privilegiat al preotului. Dar, în timpul din urmă catolicii încep să se apropie în toate aceste trei puncte din urmă de gândirea și practica ortodoxă.
Învățătura luterană, în parte ca o reacție, în parte ca o prelungire a celei catolice, afirmă că pâinea și vinul rămân, în întregimea lor, Trupul Domnului, făcându-se prezent în pâine, sub pâine, cu pâine, dar numai pentru cei ce cred cu adevărat, ceilalți mâncând numai pâinea. Calvin a văzut în pâine și vin numai o putere a Trupului și Sângelui Domnului, nu Trupul și Sângele Domnului, iar neoprotestanții văd în mâncarea pâinii și a vinului numai un prilej de amintire a Cinei celei de Taină.
Dacă luteranii, calvinii și neoprotastanții despart pâinea și vinul de Trupul și Sângele lui Hristos, catolici despart numai accidenții de prezența Lui. De aceea, la luterani, credincioșii se împărtășesc de Trupul și Sângele Domnului odată cu mâncarea pâinii, iar cei necredincioși nu. La calvini chiar cei credincioși se împărtășesc numai de puterea lui Hristos, iar la neoprotestanți, nici de aceasta.
La catolici, accidenții pâinii și vinului nu fac parte din trupul lui Hristos, dar primirea lor oferă prilejul împărtășirii de Trupul lui Hristos de dincolo de ele.
La ortodocși cei nevrednici se împărtășesc de Trupul lui Hristos, chiar primind ceea ce numesc catolicii accidenții pâinii și vinului (I Cor.11,27).
– Sfânta împărtășanie ne ridică fără să vedem noi acum în planul existenței înduhovnicite
Biserica Ortodoxă nu desparte nimic din pâine și vin de Trupul lui Hristos. Învățătura ortodoxă este rezumată de Sfântul Ioan Damaschin astfel: >(P.G.94,1144urm.)
Nu trebuie să se uite Cuvântul ipostatic, care a dat ființă prin puterea lui, la început trupului omenesc cu temelia în rațiunea divină, iar la nașterea din Fecioară, trupului ipostasului Său. El a pus trupul omenesc în general și trupul Său, în legătură cu pâinea, ca reprezentantă a hranei cosmice și deci și rațiunea celui dintâi cu rațiunea celei din urmă. Hristos duce prin voința Sa această legătură a trupului Său cu pâinea la un grad suprem de intimitate. Trupul de lumină al Domnului, deci nevăzut de ochii noștri de acum, de aceea, dar păstrând toată legătura Lui cu pâinea, unește fundamentul ontologic al pâinii cât se poate de strâns cu trupul Său, sau rațiunile lor complementare, dar lasă totuși chipul nevăzut al pâinii la funcția de mediu prin care ni se comunică, ca nu cumva nevăzând trupul Lui luminos cu ochii noștri de acum, Domnul să trebuiască să ne convingă că mâncăm trupul Lui, arătându-ni-L în starea lui materială văzută.
Astfel, noi primind pâinea, primim Trupul lui Hristos cu mădularele lui. E ceea ce spune Sfântul Simion Noul Teolog: > (Hymnes 1, vol.I, ed. J.Koder, tom.I, Certf, 1996, p.281, imn XV).
Cum a fost schimbat la față trupul lui Hristos în întregime pe Tabor de către dumnezeirea lui, așa este prefăcută în lumină pâinea întreagă de către trupul lui Hristos, făcut întreg lumină de dumnezeirea lui sau de Duhul lui cel Sfânt, fără ca noi să-l vedem cu ochii de acum. Sfânta împărtășanie ne ridică fără să vedem noi acum, și fără să simțim, dar crezând în aceasta, în planul existenței înduhovnicite. Trupul lui își extinde prezența lui înduhovnicită în pâinea și vinul euharistic, devenite lumini prelungite ale luminii Lui, mediu în care se arată trupul său de lumină, fără ca noi să vedem aceasta acum. Aceasta este o anticipare a prezenței luminoase a Trupului lui Hristos în tot cosmosul, în viața viitoare, când nici o opacitate nu va mai acoperii prezența Lui luminoasă, când nu va mai fi nici un întuneric, nimic din ceea ce e propriu serii. Atunci ne vom împărtăși mai vizibil de Hristos prin toate. De aceea ne rugăm după sfânta împărtășanie: >. Dacă ne vom vedea noi înșine mai clar prezenți unul în altul, cu atât ne vom vedea prezenți toți în Hristos și pe Hristos prezent în noi, ca centru izvorâtor de lumină. Țăranul român vede în bobul de grâu, din care se face pâinea care ne hrănește, că are în sine pe Hristos. Faptul acesta își primește împlinirea deplină în Euharistie. într-un fel, trupul e pâinea și pâinea e trup, chiar prin creație. mai ales e trupul Cuvântului care a creat trupul omenesc legat de pâine.
Hristos ni se dă prin chipul pâinii și al vinului în starea lui de jertfă și de înviere
Dar nu trebuie uitat că Hristos ni se dă prin chipul pâinii și al vinului în starea lui de jertfă și de înviere, ca să ne ridice și pe noi în această stare de noblețe umană și de veșnicie luminoasă. în viața viitoare, în toată creația se va vedea Hristos în stare de jertfă dăruită Tatălui și în cea de înviere, sau toată creația se va vedea ridicată în El la această stare căci jertfa înseamnă dăruirea creației tatălui, ceea ce îi procură învierea întru lumina veșnică. Căci jertfa ca dăruire totală Tatălui este deschidere pentru viața fără sfârșit și fără lipsuri care izvorăște din Tatăl. (Pr. Dumitru Stăniloae – Convorbiri Duhovnicești II, editura Episcopia Romanului și Hușilor)