Dacă ești un patriot adevărat și te afli la frâiele țării, pui obligatoriu interesul național deasupra celui personal. Dacă mai ești și competent, așa cum de fapt trebuie să fii într-o țară cu pretenții la emancipare, atunci aplici în practică toate tehnicile de negociere pe care le-ai învățat, când vin momente cruciale pentru patria ta.
Așa au procedat oficialii din Cehia, când s-a făcut sorocul ca țara lor să fie integrată în marea familie europeană. Cum știm, în familia europeană există și rude sărace, dar și rude tratate preferențial.
Știind asta, guvernanții Cehiei n-au făcut-o pe flatații, n-au apărut la televiziuni să se bată cu pumnul în piept, n-au dat drumul la grătarele pentru mici și la muzica populară, ca ăștia ai noștri cu creierele lor de pichere. Și-au aprins o țigară, au suflat fumul spre tavan și au zis „dragă tanti Europa, săru’ mâna, cu părere de rău, dar foarte tare nu ne interesează integrarea cu matale”.
Fiindcă oficialii europeni au căscat ochii cât roata de tractor și s-au schimbat la față arătând că au nevoie de săruri ca să-și revină, reprezentanții Cehiei și-au exprimat pretențiile. „Totuși, dacă insistați, atunci declarați regiunea Moravia zonă defavorizată. Cu tot ce se înțelege prin asta.”
Neavând încotro, tanti Europa a declarat Moravia zonă defavorizată. Cu toate facilitățile fiscale care se subînțeleg. Rezultatul? O grămadă de firme internaționale cu putere financiară, începând cu colosul IBM, s-au grăbit să-și așeze sediile acolo. Cu beneficii însemnate pentru populația din Moravia, pentru populația din Cehia.
Și-acuma, vorbind cinstit, că tot nu ne aude nimeni: parcă ăștia ai noștri nu ar fi putut cere statut de zonă defavorizată pentru Moldova, care umblă nemâncată și cu ițarii rupți în cur? Ba da, ar fi putut cere. Dar de ce să ceară, când pe ei nu-i duce mintea decât la interesul personal. Portofelul lor să fie plin. Cât despre noi, suntem liberi să crăpăm când dorim.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.