FOTBAL PE PÂINE

Diferență dintre mari și mici



Suntem în perioada de selectare a celor 32 de viitoare participante la Liga Campionilor. Paradoxal este faptul că printre cele care, teoretic cel puțin, s-au trezit în postura de posibil eliminate încă din preliminarii s-au numărat și două glorii ale fotbalului nu doar european, ci și mondial, multiple deținătoare ale trofeului: Milan și Liverpool. Ajunse aici din motive diferite, iată-le disputând turul III preliminar împotriva unor adversari și ei diferiți, atât ca tradiție și performanțe, cât și în ceea ce privește jocul în sine. Astfel, Liverpool s-a confruntat cu o echipă din Israel. Probabil că mulți cunoscători de geografie se întreabă ce caută Israel în Europa. Răspunsul n-are nimic în comun cu geografie, ci cel mult cu geoeconomia sau geopolitica. Asta-i însă altă poveste. Cea cu mingea ne interesează. Pe vremuri, când auzeai de Israel, calificarea era ca și asigurată, nu dacă te numeai Liverpool, ci chiar și Omonia Nicosia sau Lokomotiv Plovdiv. Acum, afli cu îngrijorare că Liverpool de-abia a reușit o victorie acasă, chinuită rău, la un gol diferență, calificându-se totuși după ce a muncit din greu în retur pentru un 1-1. Liverpool, vă reamintesc este echipa aceea englezească obișnuită să lupte cu trofeul pe masă, ba chiar să-l și câștige, mai ales după ce e condusă cu 3-0 la pauză. Nu, nu de vreo echipă israeliană, ci de ditamai A.C. Milan-ul. Căruia i-a suflat trofeul tocmai când se pregăteau de petrecere. De aici, s-ar putea trage complet eronata concluzie că între Milan și campioana Israelului nu-i nici o diferență, din moment ce ambele, la distanță de un an și un pic, au luat bătaie de la Liverpool. Hai s-o luăm puțin altfel: ați văzut meciul de la Belgrad dintre Steaua Roșie și Milan? Steaua Roșie a câștigat și ea trofeul cândva, mai de curând decât Steaua. Vi s-a părut, măcar preț de câteva secunde, că „are față” de campioană europeană? Că a ridicat vreo problemă de vreun fel oarecare unui Milan și depunctat și… cu banii (pe Șevcenko!) luați? Ideea e că ăștia marii rămân mari chiar și autunci când par să se împiedice: dacă joacă 100 de meciuri de calificare, în 97 dintre ele Liverpool ar învinge orice echipă israeliană. Iar Steaua Roșie va pierde și ea de 97 de ori din 100 în fața lui Milan. Se pot produce și surprize: alea 3 care completează suta. Dar sunt evident rare. Atât de rare încât practic niciodată un Liverpool sau Milan nu se va teme de niște israelieni sau sârbi. Diseară, Dinamo și Rapid joacă împotriva unuor israileni și unor sârbi. Ne e teamă că încă nu facem parte din categoria celor mari. Abia când asemenea adversari ne vor stârni bucuria, nu teama, vom putea vorbi despre.



Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Decalog la sfințirea cea mare a apei la sărbătoarea Botezului Domnului, de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate
La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate

Cea mai mare piață din județ, închisă temporar după ce administratorii din ultimii 19 ani și-au declarat falimentul

Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți
Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți