Diferența dintre dramă și tragedie

Ne-am obișnuit să considerăm drame sau de-a dreptul tragedii niște amărâte de calificări ratate prin cine știe ce competiții second hand de teapa Cupei UEFA ori penalti-uri trase cu indolență maximă, argumentul pentru compasiune fiind ipotetica suferință din sufletele celor care le-au comis. Iar pe ei îi doare fix… acolo! În suflet, adică. Am asistat în acest week-end la câteva evenimente sportive al căror dramatism a atins limita de la care mai putem vorbi doar despre nebunie. Iar dacă cei care le-au căzut victime rămân încă întregi, înseamnă că au ceva tărie de caracter. Am să încep, în ordinea desfășurării evenimentelor, cu finala World Cup la rugby, cea în care Anglia își apăra titlul cucerit acum patru ani datorită uluitorului Wilkinson. Cu tot cu el în echipă, ba și artizan al acestei noi calificări în finală, în pofida accidentărilor care l-au ținut mai bine de doi ani prin spitale, după o semifinală din nou istorică, Anglia încerca să răstoarne soarta potrivnică, adică aceea care o punea din nou în fața Africii de Sud care în serie o desfigurase cu 36-0… Și era cât pe ce să-i reușească, deși nici Wilkinson nu mai e ce-a fost. Numai că eseul i-a fost anulat după interminabilele vizionări TV. Motivul? Înainte cu vreo 3 miimi de secundă de a culca oul dincolo de linie, piciorul autorului trecuse cu vreo 3 miimi de milimetru de linia de tușă! O fi sau nu dramă? Hai să trecem la a doua: în open-ul de snooker de la Aberdeen, un anume Greene, care în toată cariera lui de profesionist (14 ani) nu a ajuns niciodată în vreo finală, are acum această șansă. La 4-4, adversarul, chinezul Fu, ratează. Greene are șansa vieții. Bagă la rând trei bile imposibile. Mai are doar 4. Prima, incomparabil mai ușoară decât precedentele. Dar… bila atinge colțul și finala o joacă Fu. O fi dramă? Amândouă la un loc nu fac însă cât cea a lui Hamilton: să fii încă de la debut pe locul 1 cam 90% din etapele Formulei 1, să mai ai doar două curse și tu să fii tot acolo, să te lase cauciucurile când te afli în frunte și să nu poți ajunge măcar la boxe, să ai apoi locul 2 pe grilă în ultima cursă (care îți asigură titlul!), să te lase cutia de viteze, să ajungi ultimul și să revii până pe 7, să te mai lase o dată, să revii din nou și să termini pe 7, în timp ce dacă urcai până pe 5 ai fi fost campion mondial, e parcă prea mult. N-o fi fost cumva vreo dramă și la idioții ăia cu autogolul (istoric și el!) din meciul de la Timișoara? Că la tembelul ăla de la Târgu Jiu a fost sigur tragedie, din moment ce nu știa de ce are cap, de și-a folosit copita.