Sănătate

Dietoterapia răcelii



Dietoterapia răcelii
Dietoterapia răcelii

A revenit sezonul rece, auzim în jurul nostru din ce în ce mai multe strănuturi și evitarea răcelii este uneori dificilă. Este important de știut că o dietă corespunzătoare are un mare impact în ceea ce privește rezistența și recuperarea după o răceală. Iată câteva sfaturi care ne pot ține departe de strănut, durere în gât și tuse.
Așadar, în primul rând este esențial consumul de lichide: apă, ceai de plante și sucuri de fructe și legume proaspăt stoarse. În acest fel toxinele care au cauzat apariția simptomelor pot fi îndepărtate mai repede. În același timp, cafeaua și ceaiul negru trebuie evitate pentru că au efect diuretic și deshidratează organismul, concentrând astfel toxinele.
Laptele și produsele lactate, în general, trebuie evitate pe perioada răcelii. Există studii clinice care arată că anumite componente ale laptelui determină eliberarea de histamine în organism, substanță care contribuie la agravarea congestiei nazale.
Băuturile alcoolice trebuie interzise pentru că deshidratează organismul, favorizează eliminarea vitaminei C din corp și încarcă suplimentar ficatul deja extenuat de luptă cu toxinele bolii. În cazul în care apetitul este redus, consumul de alimente solide nu trebuie considerat prioritar, atâta timp cât se consumă lichide suficiente. Supele de zarzavat, salatele, soteurile de legume, pot constitui variante de meniu pentru aceasta perioadă. Grepfrutul este un fruct cu proprietăți miraculoase în ceea ce privește tratarea răcelii. Are un conținut mare de vitamina C și ajută la detoxifierea ficatului. Și celelalte citrice sunt benefice, însă ele sunt prea dulci pentru a favoriza drenajul hepatic.
Nutriționiștii recomandă ca grepfrutul să fie consumat în întregime, adică și partea de pulpă albă sau roz amăruie pentru că doar așa se pot preveni răcelile și întări sistemul imunitar. Grăsimile, brânza grasă, carnea și produsele de patiserie trebuie evitate cât mai mult cu putință.
Alimentele iuți cum ar fi piperul, muștarul iute, hreanul pot fi consumate în cantități moderate pentru că ele au efect de decongestionant nazal, favorizând drenajul mucozităților. Globulele albe (mai exact neutrofilele), care au rolul de a distruge virușii devin letargice și nu pot apăra eficient organismul atunci când există aport de zahăr în dietă. Așadar dulciurile și produsele zaharoase trebuie eliminate din dietă pe perioada răcelii.
Așadar, dieta trebuie să fie echilibrată iar dacă medicul consideră necesar, poate recomanda anumite suplimente de vitamine și minerale. Astfel, vitamina A este un nutrient vital pentru membranele mucoaselor sistemului respirator pe perioada răcelii. Lisina, un aminoacid, are proprietăți antivirale și de aceea este de obicei recomandată. Vitamina B5 susține funcționarea adrenală, minimizează congestia nazală și oboseala. Vitaminele B, în general, au rol anti-inflamator și ajută la ameliorarea simptomelor răcelii. Vitamina C și zincul ajută la scurtarea duratei răcelii și reduc severitatea simptomelor. Usturoiul și echinaceea sunt plante de mare ajutor în caz de guturai. Iată că remediile nutriționale sunt numeroase și la îndemână și ne pot ajuta să trecem sănătoși și peste acest sezon rece.
Sursa: www.eva.ro



Recomandări