Dietele de slăbit rapid ne pun sănătatea în pericol



La începutul verii sunt la mare căutare dietele de slăbire care promit rezultate miraculoase în scurt timp.
Însă, potrivit nutriționiștilor, acestea constituie o capcană. Paradoxal, dietele drastice nu duc la slăbire, ci la îngrășare suplimentară după perioada de restricții severe. În plus, apar următoarele riscuri: carențe nutriționale, reducerea masei musculare, tulburări hepatice, renale, depresie, informează www.jurnalul.ro.
Dieta pare a deveni teritoriul în care se adună cele mai caraghioase bazaconii. Și ar fi cum ar fi, pentru că de glume râzi la Teatrul de Revistă „Tănase”, dar când regimul alimentar indicat de unii seamănă cu o glumă râzi de propria ta sănătate. Iar când ți-ai dat peste cap organismul, râsul se transformă în plâns. Că sunt mulțimi de atotștiutori în materie de selecție la echipa națională de fotbal și de alegere a cântăreților care să ne reprezinte la Eurovision, că există milioane de păreri legate de politicieni și de carburatorul de la Dacia Logan, treacă-meargă. Dar că există sfătuitori câtă frunză și câtă iarba în privința regimului alimentar, asta chiar este o gafă zdravănă.
Cura disociată și anemia
Nu am să înțeleg niciodată cum unii își ghidează dieta după curele recomandate de oameni care nu sunt medici. Păi, starea de bine, confortul organismului se sprijină decisiv pe ce mâncăm, iar dacă aici unii inventează tot felul de regimuri alimentare, fără să fie medici cu specialitatea nutriție, apare riscul să se dea peste cap tot mersul organismului și nu îl mai repui pe linia de plutire ani lungi. Iată câteva explicații despre regimul alimentar științific date de un om îndreptățit în aceste comentarii – doctor în medicină Mihaela Ionescu, medic primar la Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N. Paulescu”. Cel mai indicat este ca omul să mănânce din toate categoriile de elemente alimentare pentru a-și hrăni organismul cu toate cele trebuincioase. Important este să se păstreze echilibrul între aceste principii alimentare și cumpătarea în cantitatea lor. Omul trebuie să mănânce și glucide, și proteine, și grăsimi, și vitamine, și oligoelemente, toate fiind necesare zilnic pentru buna funcționare a organismului.
Cura de slăbire așa-zisă disociată, în care se recomandă ca o zi să mănânci numai struguri, a doua zi numai salată, a treia zi ouă tari, a patra zi două „firicele” de carne de pasăre, apoi o zi întreagă varză, după care în a șasea zi mazăre, iar a șaptea zi să nu mănânci nimic, asta înseamnă chiar falimentul sănătății. Pentru că în fiecare zi te văduvești de unele elemente indispensabile. Dintr-o cură în care mănâncă orbește numai un aliment, omul „face rost” de o anemie cu fier puțin, de o sărăcie în calciu, în magneziu, se topesc mușchii din care se fură proteine. Cel ce s-a supus acestei cure cu câte un aliment exclusiv este și vlăguit, pentru că dispărând glucidele nu mai există combustibil de producere a energiei.
Pâinea nu e un bau-bau
Iată câteva exemple de consecințe de-a dreptul dezastruoase. După o cură nebunească de struguri recomandată de niște neaveniți, oamenii au ajuns la spital în comă diabetică și asta pentru că strugurii sunt renumiți ca foarte bogați în zahăr și această glucoză din struguri se eliberează rapid și nu poate fi „neutralizată” de insulina pancreasului.
Și fiindcă tot a venit vorba, cei care dezavuează pâinea ca fiind un bau-bau, o amenințare la siluetă pentru că îngrașă tare trebuie să știe că pâinea, deși are spre 50% carbohidrați, eliberează lent glucoza, spre deosebire de dulciurile concentrate și fructele foarte dulci.
Important este să drămuiești cantitatea de pâine și să nu o elimini, iar cel mai bine este să mănânci nu franzelă, ci pâine intermediară, pâine neagră, graham. Și o altă legendă care trebuie dărâmată este că pentru a slăbi este bine să mănânci pâine prăjită. Fals și iarăși fals. Când pâinea se prăjește, se elimină apa și se concentrează în carbohidrați, aceste glucide crescând de la 50% la 80%-90%. Este motivul pentru care omul trebuie să nu facă excese în a consuma snacksuri, adică grisine, biscuiți, cartofi prăjiți la pungă.
Restricții: fructe dulci, lapte
Există o listă de fructe bogate în zahăr, fructe dulci, care ar trebui evitate și de bolnavii de diabet, dar și de cei care vor să slăbească. Din categoria fructelor dulci, fac parte, pe lângă struguri, bananele, ananasul, perele pergamot, prunele foarte coapte. De altfel, e bine să alegi chiar din această categorie exemplarele mai crude, mai puțin coapte, fiindcă cele din urmă prin coacere s-au îmbogățit în zahăr. De exemplu, hai să nu fim prea nemiloșii de la inchiziție, mai poți mânca o banană, dar nu din aceea cu pete maronii de atâta coacere. E bine să nu uităm că legumele conțin mai puțin zahăr decât aceste fructe. Revenind la fructe mai puțin bogate în glucide, potrivit pentru diabetici și obezi este mărul mai acrișor. E bine să te ferești de pepenele galben, dulce de nu se poate. Dintre citrice cel mai indicat e să mănânci grepfruituri.
Pe lista restricțiilor, fiindcă aduc calorii, se află și laptele. E bine să consumi ca diabetic sau obez doar 1-2 căni de lapte semidegresat. Poți să-ți permiți a treia cană cu lapte dacă renunți corespunzător la carbohidrații din cartofi, orez, mazăre, fasole boabe. Cei mai păcătoși sunt cartofii prăjiți, fiindcă pe lângă conținutul de circa 20% carbohidrați sporesc caloriile și prin băile de ulei în care aceștia sunt prăjiți, îmbibându-se cu lipide. Dacă e vorba să te ospătezi cu cartofi, cea mai bună formă a acestora este cartoful copt.
STIL DE VIAȚĂ. Cura de slăbire nu este o campanie, nu se efectuează pompieristic, ci este o cursă lungă, așa că alimentația rațională trebuie să te preocupe toată viața. Nu reduci la zero pâinea, ci o porționezi. Porționezi mai ales grăsimile și dulciurile. Omul poate trăi fără dulciuri, iar zahărul concentrat în prăjituri, dulcețuri înseamnă un dezastru. După cum și așa-zisele băuturi răcoritoare colorate sunt o capcană, fiind doldora de zahăr, dar și de E-uri, coloranți și conservanți. În materie de proteine se umblă la cantitatea și la calitatea lor. Organismul are nevoie de proteine de calitate. Îi auzi pe unii care doresc să slăbească afirmând că au renunțat complet la carne. Total eronat. Carnea este alimentul care conține 0 % zahăr. Carnea e singurul aliment fără glucide.
(jurnalul.ro)