Cercetări

Dietele de detoxifiere a organismului sunt un mit

Dietele de detoxifiere a organismului sunt un mit
Dietele de detoxifiere a organismului sunt un mit

Dietele de detoxifiere a organismului sunt o pierdere de vreme pentru că organismul este capabil să scape singur de toxinele consumate, spun cercetătorii.
Milioane de persoane care au făcut excese alimentare în timpul sărbătorilor de iarnă încep odată cu noul an să țină diete și mulți sunt tentați să urmeze cure de detoxifiere a organismului pentru a accelera procesul de curățare a acestuia.
Cercetătorii au descoperit, în schimb, că organismul nu este curățat de toxine chiar dacă se elimină consumul de zaharuri, sare, cafea, făinoase, carne și lactate grase pe o perioadă de o săptămână. Organismul uman este conceput astfel încât să scape singur de aceste toxine în mod natural, iar curele de detoxifiere sunt pur și simplu o pierdere de timp.
Există pe piață nenumărate suplimente alimentare pentru detoxifierea organismului, precum cele care conțin semințe, spanac, rădăcini de plante, fructe și minerale sau pilule cu extracte de plante care îmbunătățesc activitatea ficatului.
Pentru a verifica cum funcționează dietele de detoxifiere a organismului, cercetători de la Imperial College London au făcut o serie de experimente. La studiu au participat zece femei cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, care au asistat la un festival de rock unde au făcut exces de alcool, alimente bogate în zaharuri și grăsimi și nicotină.
Cinci dintre acestea au urmat apoi un regim de detoxifiere a organismului, fără alimente procesate, sare, zahăr, cofeină, făinoase, carne roșie, produse lactate, alcool și băuturi carbogazoase. Celelalte cinci voluntare au avut un regim alimentar normal.
După șapte zile, experții toxicologi au testat nivelurile de antioxidanți cheie, precum vitaminele C și E, din sânge. De asemenea, a fost analizată capacitatea de funcționare a rinichilor și ficatului.
Cercetătorii nu au găsit diferențe între cele două grupuri de voluntare în ceea ce privește capacitatea de funcționare a ficatului și rinichilor și nivelurile de vitamine din sânge.
Studiul a sugerat că ficatul și rinichii sunt niște mașini de detoxificare, iar persoanele care urmează astfel de cure pierd în greutate pur și simplu pentru că sunt consumate mai puține calorii.
Studiul, publicat în revista Sense about Science, sugerează că oamenii ar face mai bine să bea multă apă, să doarmă suficient și să mănânce multe fructe și legume.

Recomandări

Două medalii de aur câștigate de cercetătorii din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a USV

Două medalii de aur câștigate de cercetătorii din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a USV
Două medalii de aur câștigate de cercetătorii din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a USV

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Zmeu X-Fest, evenimentul care a înscris România în circuitul mondial de alergare montană, desfășurat la Câmpulung Moldovenesc