În cazul în care doriți să fiți în formă pentru temuta probă a costumului de baie din această vară ce se apropie cu pași repezi, lucrurile sunt simple. O nouă formă de fitness vă vine în ajutor. Este vorba de așa numitul „fitness emoțional”, altfel spus antrenarea emoțiilor și a sentimentelor pentru a întări voința.
În acest fel, puteți renunța mai ușor la poftele irezistibile de dulciuri, spaghete sau pizza. Este vorba așadar de cu totul altceva decât stimulente de slăbire sau obositoarele antrenamente la sală. Mai nou, pentru a întâmpina „cum se cuvine” sezonul cald, când costumul de baie devine un accesoriu important, noua tendință în materie de diete, ce se anunță o armă eficientă în lupta kilogramelor, este una de natură mai degrabă psihologică. Mai clar spus, este vorba de un fel de „spălare de creier”, pentru a vă convinge să scăpați de calorii. Deși iarna încă mai încearcă să își facă simțită prezența, schimbările meteorologice „nebunești” din aceste luni au anticipat oricum cu mult primăvara și pentru 75 la sută dintre doamne a început deja numărătoarea inversă în lupta cu kilogramele în plus. În această cruciadă, orice armă e permisă, indiferent dacă este vorba de diete severe, sală de fitness sau orice altceva. Cel puțin așa rezultă dintr-un studiu realizat de Istituto Barometro pe un eșantion de 600 de reprezentante ale sexului frumos. 38 la sută dintre respondente afirmă că au intrat la regim pentru ele însele, în timp ce 35 la sută sunt sigure că revenirea în formă este un mod de a se simți mai bine în societate și alături de propriul partener. Doar 14 la sută dintre doamnele intervievate, când se gândesc la o dietă, o fac din motive ce țin de sănătate.
Silueta – o bătaie de cap
Potrivit aceluiași studiu, 33 la sută dintre respondente au efectuat deja ședințe obositoare de antrenament în sala de fitness, fără a obține însă rezultatele sperate. 30 la sută dintre femeile intervievate au mărturisit că au încercat toate dietele posibile, de la regimul disociat la dieta mediteraneană, fără a obține niciodată rezultatele sperate. Și în fine, 27 de procente dintre doamne au recurs la o intervenție chirurgicală, după câteva luni însă revenind la punctul de plecare. Așadar ce e de făcut? O soluție care pare a trezi multe speranțe vine din partea așa numitului „fitness emoțional”, care nu numai că vă ajută să reveniți în formă, ci este de ajutor și pentru a vă păstra silueta mult dorită. Această antrenare a creierul nu pare a fi total necunoscută europencelor. Nu mai puțin de 53 la sută dintre respondente au decis ca în acest an, pentru a reveni în formă se vor folosi de această metodă ce provine din Statele Unite. 44 la sută dintre doamne au aflat de această metodă de pe internet sau de la prietene. „Nu este vorba nici de o pilulă, nici de o ședință de spinning, ci de o serie de tehnici care ne învață să ne stăpânim emoțiile și sentimente și să le controlăm cu ajutorul voinței”, explică Marco Ricci, președintele Accademia dei Coach. Cu ajutorul unor exerciții „improvizate”, practicanții acestui sport ajung să dobândească aptitudinea de a folosi la maxim potențialul creierului și să înfrunte orice situație, chiar și cele mai stresante, fără a suferi consecințe și de a reacționa în mod constructiv. Multe doamne nu reușesc să se țină de un regim din cauza slăbiciunii în fața tentațiilor culinare de orice fel. Însă, dacă vor reuși ca în timpul zilei să se gândească de mai multe ori ce sigure și mulțumite de propria persoană s-ar simți dacă ar fi în formă, atunci o bucățică de ciocolată devine mai puțin tentantă, iar renunțarea nu mai pare chiar un sacrificiu enorm.
