Sănătate

Dieta pentru fiecare



Dieta pentru fiecare
Dieta pentru fiecare

Cea mai bună dietă dintre toate este cea pe care o urmăm cu sfințenie, fără a face nici cele mai mici excepții. În plus, un regim respectat pas cu pas este și cel mai eficient și dă cele mai bune rezultate.
În aceste condiții, de ce să nu alegeți un regim care vi se potrivește? O veche prejudecată, conform căreia pentru a slăbi trebuie să consumați doar alimentele care nu vă plac, pare a-și pierde valabilitatea. Așadar, lăsați de-o parte dubiile legate de grăsimi și carbohidrați, nu mai numărați caloriile și nici nu mai frunzăriți ziarele în căutarea vreunei diete minune. În opinia mai multor nutriționiști de la Centrul Sanitar Tufts-New England din Boston, nu există cine știe ce diferențe între diferitele diete la modă și toate duc la același rezultat: o pierdere moderată de kilograme.
Diete la modă
Michael Dansinger și colegii săi au studiat efectul mai multor tipuri de diete pe 160 de adulți, cu vârste cuprinse între 22 și 72 de ani, toți supraponderali sau obezi. Împărțiți în patru grupe, voluntarii au urmat pentru o anumită perioadă de timp una dintre cele patru diete ‘la domiciliu’: metoda Atkins, care reduce consumul de carbohidrați, fără a controla însă grăsimile. Spre deosebire de multe alte diete, programul Atkins ne permite să consumăm mâncărurile preferate, alimente hrănitoare și consistente, cum ar fi, de exemplu, la micul dejun o omletă cu ciuperci și curcan, la prânz salată mediteraneană cu pui, iar la cină somon pane și broccoli cu ulei de măsline. Secretul constă doar în urmărirea atentă a celor patru faze ale programului: faza de inducție, scăderea în greutate, premenținerea greutății, menținerea greutății pentru tot restul vieții. A doua dietă testată a fost așa numitul regim ‘Zona’, bazat pe raportul caloric 40-30-30 între carbohidrați, proteine și grăsimi. Cel de-al treilea regim testat a fost ‘Weight Watchers’, care necesită asimilarea unei mici cantități de calorii, și, în fine, ‘Ornish’, o dietă vegetariană. După un an, specialiștii au descoperit că aceia care respectaseră cu strictețe regimul (aproximativ o treime dintre membrii fiecărei grupe), indiferent de tipul de dietă, pierduseră cam șapte la sută din greutatea inițială, fără a se semnala diferențe între diferitele grupe. În concluzie, în opinia specialiștilor, important nu este ce dietă urmați, ci să o respectați ‘până în pânzele albe’. ‘Fiecare dietă poate da rezultate. Important este să o respectați până la capăt’, a spus Ernst Schaefer de la Tufts University din Boston.
Click News



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea solicită reluarea procedurii de clasare și intervenții urgente pentru salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava