Cura cu clorofilă se numără printre cele mai noi tendințe în ceea ce privește stilul de viață sănătos, deși nu este un concept nou, multe vedete adoptând-o pentru varietatea de beneficii pe care le aduce stării sănătate generale, informează dailymail.co.uk.
Clorofila este un pigment care dă plantelor culoarea verde, esențial în procesul de fotosinteză, pentru că prin intermediul acesteia are loc transformarea energiei luminoase în energie.
Susținătorii acestei diete spun că clorofila ajută la creșterea calității și cantității de celule roșii în sânge, oferind energie organismului, și pentru că îmbunătățește sistemul de transport al oxigenului în corp. Are o structură moleculară similară hemoglobinei – substanța care dă sângelui culoarea roșie și care este responsabilă cu transportul oxigenului în organism.
De asemenea, clorofila este un puternic antioxidant, care poate proteja ficatul, fiind antiseptică și antiinflamatoare, și poate regla activitatea intestinală și digestivă.
Clorofila este, totodată, o sursă eficientă de magneziu, vitamine K, C, acid folic, fier, calciu și proteine.
Nutriționistul James Duigan, printre ale cărui paciente se numără top-modelele Rosie Huntington-Whiteley și Elle Macpherson, promovează această dietă cu clorofilă.
Astfel, acesta spune că recomandă pacienților săi un tratament cu extract de clorofilă, ce are capacitatea de a regla PH-ul organismului.
„Dietele alimentare bogate în preparate nesănătoase modifică PH-ul organismului, făcându-l mai acid, lucru care poate duce la insomnii și creșteri în greutate. Substanțele alcaline (precum extractul de clorofilă) pot regla PH-ul”, spune acesta, citat de dailymail.co.uk.