PATRISTICA – PATROLOGIE: istoria și conținutul doctrinei Părinților Bisericii, doctrina închegată ca tradiție, acceptată în comun de întreaga Biserică într-o perioadă a istoriei bisericești, în care s-a transmis și asimilat învățătura apostolică într-o formă autentică și normativă. În mod convențional, perioada clasică a patristicii răsăritene se termină cu sfântul Ioan Damaschin (752), dar aceasta nu înseamnă că spiritul patristic nu a continuat. Tot mai mulți teologi ortodocși vorbesc de neo-patristică, în care include mai ales teologii și scriitorii bizantini din secolele XIII-XV care au dezvoltat și sintetizat unele din doctrinele tradiționale. Tradiția patristică are caracterul unei sinteze dogmatice la care au contribuit: bărbații apostolici, apologeți, martiri, mărturisitori, scriitori bisericești, părinți ai Bisericii.
PARESIMI – termen popular pentru Postul Paștilor; Patruzecimea, cele patruzeci de zile cât durează acest post (quadragesima).
PNEVMATOLOGIE = învățătură ortodoxă despre Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, despre care articolul 8 din Simbolul de credință spune: “Cred într-Unul Duhul Sfânt, Domnul de-viață-făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci”.
POST – prin definiție, postul este „abținerea pe o perioadă determinată de la anumite mâncăruri, de la băuturi și de la păcate, în scopuri religios-morale”. Așadar, acest exercițiu de înfrânare îmbină „postul de păcate cu postul de bucate”, spre creșterea noastră duhovnicească. Postul poate fi: de o zi (miercuri, vineri), sau de mai multe zile (cele 4 posturi de durată din timpul anului bisericesc: Postul Nașterii Domnului, Postul Paștilor, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Postul adormirii Maicii Domnului).
PRONIE [gr. pronoia, lat. providentia = purtare de grijă, prevedere]: modul în care Dumnezeu chivernisește și conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creată, în interiorul iconimiei Sale creatoare și răscumpărătoare. Acțiunea proniatoare este neîntreruptă și concomitentă cu cea creatoare și judecătoare, ceea ce arată unitatea planului lui Dumnezeu cu creația Sa. Dependența de pronie este fundamentală, deoarece: pe de o parte, prin pronie Dumnezeu Se acomodează la orice situație istorică și la orice ființă umană, iar pe de altă parte, pronia arată condiția lumii în mâinile lui Dumnezeu, care călăuzește, controlează, guvernează și judecă totul: “Unde mă voi duce de la Duhul Tău, și de la fața Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi pogori în iad, de față ești” (Ps. 138, 7-8).
PURCEDERE [lat. processio, gr. ekporevsis = purcedere]: modul în care Duhul Sfânt are existența ipostatică din Tatăl, principiul unității și izvorul comun al dumnezeirii, Care naște pe Fiul și purcede pe Duhul. Duhul “purcede ființial, în chip negrăit, din Tatăl prin Fiul Cel născut din Tatăl” (Maxim Mărturisitorul, Răspuns către Talasie, 63, Filoc. Rom., vol. III, p. 369).
PENTICOSTAR = (Cincizecime) – cuprinde rânduiala slujbelor dumnezeiești de la Duminica Învierii până la Duminica Tuturor Sfinților (imnurile sunt de bucurie și preamărire a Învierii Domnului).
