STIHOAVNA – este o cântare în cadrul serviciului divin al Vecerniei care urmează după ectenia cererilor; stihoavna este formată dintr-o serie de stihuri, strofe sau tropare (patru sau cinci), dintre care a doua și a treia sunt întotdeauna precedate de câte un stih. Acest stih poate fi un verset din psalmii care se cântau odinioară în întregime în acest moment al Vecerniei. Cu timpul se intercalează strofe din noua poezie imnografică creștină, iar din vechii psalmi n-au mai rămas decât câte un stih sau două care preced stihirile a doua, a treia și a patra.
SERAFIM – înger.
SEDELNE (lat. sedeo = șed; gr. katimai = a ședea, katisma to = ședere) șezânde sau catisme – sunt psalmi care se cântă sau se citesc în timpul slujbelor, ori izolați, ori în grupuri mici, ori înșirați unul după altul, cum sunt cei șase psalmi de la începutul Utreniei, ori grupați în cele 20 de secțiuni ale Psaltirii, numite catisme, care se citesc la slujba Ceasurilor, Miezonopticii, Vecerniei și Utreniei. Aceste catisme sunt numite și sedelne, pentru că în timpul citirii sau cântării lor credincioșii pot ședea pe scaune sau în strană.
SVETILNE (sveta = lumină) – „Svetilna” se cheamă astfel că cerere a trimiterii luminii celei de sus; se mai numesc și luminânde, fiind o categorie de stihiri sau tropare izolate care se cântă înainte de Laude (în rânduiala Utreniei). Se numesc așa pentru că odinioară se cântau în momentul când începea să se lumineze de ziuă și pentru că, în mai toate cântările care poartă aceste nume e vorba de lumină.
SCOLASTICA, scolasticism – sistem filosofico-religios, izvorât din dogmele învățăturii creștine și apărut în Evul Mediu, în Biserica Catolică. Învățământul scolastic folosește metoda de predare discursiv-rațională, adică scolastică și dialectică. Credința se explică pe baza logicii formale a lui Aristotel, printr-o expunere sistematică și filozofică. Logica și rațiunea ca metode se folosesc în întreaga Teologie (dogmatică, morală, drept canonic), ca și în ordinea socială a Bisericii Catolice.
Omul scolastic nu are îndoieli; harul este, pentru el, firesc naturii sale și așa reușește să ajungă la cunoașterea, la înțelegerea lui Dumnezeu și a nemuririi sufletului. Logica aristotelică și teoria cunoașterii îl ajută până la o limită, dincolo de care ajută numai credința. Harul divin, credința și faptele bune sunt mijloacele de îndreptare și de mântuire. Teologia scolastică a fost numită Teologia transformată în „filozofie aristotelică încreștinată”. Teoreticianul acestei Teologii este Toma d`Aquino (1225 – 1274), dar adevăratul părinte al scolasticii Evului Mediu a fost Anselm de Canterbury (+ 1109), a cărui deviza Credo ut intelligam („crede ca sa poți înțelege”) explică concepția scolastică, bazată pe acordul dintre dogma și rațiune.
