AXIOS – „vrednic este”, formula de cinstire pentru cel hirotonit (care a primit taina preoției).
AZIMA – pîine nedospită folosită de evrei la Pesach (sărbătorile Paștelui), rememorare a dezrobirii din Egipt. Catolicii folosesc azima la împărtășanie, în loc de pîine dospită (cum se folosește în Ortodoxie).
AVVA (ebr. abba = tată, părinte, preluat de limba gr. avva) – Părinte (pentru numele lui Dumnezeu); Iisus se roagă înainte de patimile Sale, în Grădina Ghetsimani: „Avva, Părinte, toate sînt Ție cu putință. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiești Tu” (Marcu 14, 36); cuvînt întîlnit și în Epistolele Sf. Ap. Pavel: „Și pentru că sîntem fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!” (Galateni 4, 6). Termenul Avva, ca adresare către un călugăr pustnic (bătrîn îmbunătățit spiritual) este folosit foarte frecvent în Filocalie și alte scrieri cu referire la viața monahilor.
CATAFATISM – teologia catafatică care indica ceea ce este Dumnezeu în raport cu realitățile create, văzute, luate ca simbol al Său. Dumnezeu este deci cunoscut din prezența și din lucrările Sale în Creație, atribuindu-I-se însușirile acesteia. Trei activități ale lui Dumnezeu pot fi identificate pe această cale: creatoare, lumea însăși dînd o mărturie evidentă că Dumnezeu este “creatorul cerului și al pămîntului”; proniatoare, care se exprimă în legea naturală înscris în rațiunea omului ca și în legea scrisă, pe care Dumnezeu le folosește în mod liber pentru a ridica pe om de la cele văzute și temporale la cele nevăzute și veșnice; de judecată, întrucît Dumnezeu Se “acomodează”, adică ajută, intervine și ceartă, atît prin cuvinte cît și prin evenimente.
CATAPETEASMA – în Biserica Ortodoxă catapeteasma desparte sfîntul altar de restul bisericii: la evrei despărțea Sfînta de Sfînta Sfintelor. Se mai numește: tîmplă sau iconostas.
CREȘTIN – CREȘTINISM [gr. hristianos, hristianismos; lat. christianus, christianismus]. Numele de creștin atribuit discipolilor lui Hristos apare pentru întîa oară în Antiohia: „Pentru întîia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia” (Fapte 11, 26). Sfîntul Ignatie de Antiohia folosește numele de creștinism (hristianismos) pentru a desemna învățătura lui Hristos în comparație cu iudaismul (Episto1ele: Către Magnezieni, X, 1 si 3; Către Romani III, 1; Către Filade1fieni VI, 1; cf. Martiriul lui Policarp, X, 1).
CREZ [gr. to simbolon tis pisteos; lat. credo, regula fidei = crez, rezumat sau expunere a doctrinei]. Echivalent cu “simbol de credința”, termenul crez este folosit cu un sens general, pentru a desemna un corp de învățături sau de dogme fundamentale de credință. Crezul creștin distinge creștinismul de alte religii, pentru a indica o scurtă mărturisire de credință comună cu un sens precis, cu un contur delimitat, în fine cu un sens dogmatic major, cînd se referă la Crezul sau “simbolul credinței” ortodoxe, adică “credința de la Niceea” (sfîntul Grigorie de Nazianz, Scrisori teologice, CII, 1, în trad. cit., p. 71).
