Dictatura galeriei sau galeria dictatorilor?

O sintagmă deja împămîntenită vorbește despre „dictatura galeriei”, ceea ce înseamnă că membrii acesteia, în anume situații, se constituie în veritabile grupuri de presiune revendicînd vehement cîte ceva. Cel mai adesea se cere înlocuirea antrenorului, dar sînt vizați și președintele de club, patronul ori directorul executiv. Situația devine uneori explozivă, galeria organizînd demonstrații în toată regula, ba dovedind și agresivitate aproape minerească, pagubele fiind semnificative iar intervenția forțelor de ordine obligatorie. Foarte interesantă este istoria postdecembristă a galeriilor românești. Înainte de ’89, galeria era gașca de fani ai echipelor care își însoțea favoriții în mai toate deplasările, cel mai adesea cu vagoane sau chiar trenuri speciale. La promovarea Bucovinei Suceava în Divizia A, în 1986, chiar eu am organizat și am condus la Iași un tren special cu vreo 2000 de suporteri care și-au plătit, fiecare în parte, cheltuielile de deplasare. Acum, spre uluirea mea, galeria nu numai că nu-și susține dezinteresat favoriții, dar nici n-ar concepe ideea că mai trebuie și să scoată bani din buzunare, dar aflu cu stupoare că a transformat această activitate într-o importantă sursă de venit! Scandalul de duminică, de la meciul lui Dinamo, a dus la dezvăluirea unor fapte de natură penală, anume că galeria are încheiate contracte cu diverse firme ale căror reclame le afișează pe durata meciurilor! Așadar: venituri ilegale, evaziune fiscală, bașca scurgerile tot ilegale de fonduri de la respectivele firme care, deștepte foc, beneficiază de reclamă T.V. la oră de maximă audiență plătind, în locul tarifelor mari de la televiziune, te miri ce direct lui Nicu Galerie, Nelu Corsicanu’ sau care-or mai fi, că haioase nume mai au băieții ăștia! S-ar putea însă ca lucrurile, la o analiză mai atentă, să stea puțin diferit. Aceste găști au fost, de fapt, inventate si sponsorizate inițial tocmai de unii dintre cei care astăzi se dau victime după ce, cu sprijinul mercenarilor din galerie, au pus mîna pe echipele de fotbal, satisfăcîndu-și astfel „pohta ce-au pohtit”. Ajunși acum veritabili dictatori, se miră atunci cînd banda întoarce armele, probabil plătită de „concurență”, adică de alți „pohticioși”. Concluzia? Dictatura galeriei este doar evoluția firească a galeriei dictatorilor.