Impresarul Marcel Popescu a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că a fost amenințat de directorul de relații internaționale din cadrul FRF, Florin Prunea, că dacă îi va duce pe jucătorii John Wayne Srhoj și Abiodun Agunbiade la Timișoara, aceștia nu vor fi declarați liberi de contract. „E momentul să se spună lucruri care nu s-au spus. Am fost insultat de Florin Prunea. Am fost insultat, amenințat și amendat pentru că îndrăznesc să-i apăr pe jucători. Prunea mi s-a adresat cu limbajul unui șofer al unui camion cu cai. Prunea a recunoscut că jucătorii au dreptate, dar a mai afirmat ceva: niciodată nu vor fi liberi de contract atâta timp cât opțiunea lor este Timișoara”, a spus Popescu. Srhoj și Abiodun au fost declarați jucători liberi de către Comisia pentru Statutul Jucătorului, în ședința din data de 3 octombrie. Ei au apelat la această instanță susținând că acordurile lor cu FC Național au expirat la 1 iulie 2006. În replică, gruparea bancară a susținut că acestora li s-au prelungit automat contractele până în anul 2007. Marcel Popescu îl acuză pe Prunea că, din cauza prieteniei pe care o are cu președintele Consiliului de Administrație al FC Național, Constantin Iacov, se tergiversează acordarea unui verdict. „Prezența lui Iacov și Prunea în anumite medii nu este întâmplătoare. Nu vreau să-i împiedic să fie prieteni, dar pot să le cer să fie corecți și să facă abstracție de ea. Între patru ochi mi-a spus că voi avea mari probleme că i-am dus spre Timișoara. Îi recomand lui Prunea că dacă vrea să rămână în fotbal să o facă spre binele fotbalului și nu pentru interese personale. Nu vom mai accepta această injustiție. Nu jucătorii trebuie să demonstreze că nu mai au contract, ci FC Național că au. Vorbind în termeni fotbalistici este 4-0 pentru jucători”, a completat Popescu.
– Prunea despre Marcel Popescu: „A făcut foarte mulți bani negri”
Directorul de Relații Internaționale din cadrul FRF, Florin Prunea, a declarat că impresarul Marcel Popescu este supărat pe el, deoarece Comisia pentru Statutul Jucătorului l-a amendat cu suma de 20.000 de euro, pentru că a încălcat regulamentul agenților de jucători. „Toată supărarea lui Marcel Popescu pleacă de la faptul că a fost amendat acum o săptămână și jumătate. Trebuie să învețe că nu mai merge. Nu vreau să vorbesc despre ura dânsului la adresa mea. Am dovedit că a încălcat regulamentul agenților de jucători, l-am prins și l-am sancționat. Trebuie să învețe și scăderea, nu doar adunarea”, a spus Prunea. Oficialul FRF a menționat că se zvonește că impresarul Marcel Popescu a făcut bani negri din fotbal, dar a ținut să precizeze că nu are dovezi în acest sens. „Se aude că a făcut foarte mulți bani negri la FC Național. Nu pot să analizez această situație pentru că nu am dovezi. Mi-a fost președinte de club, la Universitatea Craiova, am câștigat un campionat și o cupă împreună. Este un om în vârstă, iar eu îi respect pe cei cu care am lucrat”, a afirmat Prunea.





