După ce în urmă cu doar zece zile se declara nemulțumit de modul cum este tratat la Suceava, iar din această cauză dorește să plece de la Cetatea, se pare că între timp Vasile Dicher a revenit la sentimente mai bune. „Eu sunt obișnuit cu stilul mai aparte al lui Dicher, așa că nu am luat prea în serios declarațiile sale.
Am avut o discuție între patru ochi cu el, după care a lăsat-o mai moale. Vasile se comportă uneori ca un copil mare, dar una peste alta este un om de caracter. În plus, este și un fotbalist bun, apreciat de antrenori și coechipieri pentru dăruirea pe care o arată pe teren”, declarat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan. În acest moment Dicher se află în tratament la Târgu Mureș, unde se recuperează după operația de hernie de disc suferită în urmă cu trei luni.