Mijlocașul echipei Steaua, Nicolae Dică, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că suporterii formației Dinamo ar trebui să țină cu gruparea „roș-albastră”, deoarece datorită ei și Rapidului actuala campioană a României va evolua în sezonul viitor al Cupei UEFA.
„Dinamo nu ar trebui să ajute pe Steaua, ci suporterii dinamoviști ar trebui să țină cu Steaua pentru că datorită Stelei vor juca anul viitor în Cupa UEFA, pentru că Steaua și Rapid au adus puncte și datorită acestor puncte Dinamo va juca în UEFA. Dacă Steaua nu aducea aceste puncte probabil ei nu erau în UEFA. Nu obligăm suporterii să țină cu Steaua, dar datorită lor și Rapidului sunt în Cupa UEFA”, a spus Dică.
Nicolae Dică speră ca absența fundașului Dorin Goian să nu se simtă în partida cu Dinamo. „Ne pare rău că e suspendat. E un jucător important, dar sunt jucători care pot să-l înlocuiască. Sper să nu se vadă lipsa lui. E ciudat, nu știu de ce l-au suspendat”, a completat Dică.
Mijlocașul stelist este deranjat de faptul că se vorbește mai mult de meciurile Stelei, decât de cele ale lui CFR Cluj. „La început nu ne dădea nimeni nicio șansă. Ne gândeam la locul doi. Mai mult se vorbește de jocurile Stelei. Ar trebui să se vorbească și de cele ale CFR-ului. Se vorbește numai de Steaua. Mai sunt două etape și se pot întâmpla multe. Steaua poate pierde cu Dinamo, iar CFR să facă un egal, noi să câștigăm cu Gloria Buzău și noi să fim campioni. CFR are un meci foarte greu. Dacă am câștiga în Ștefan cel Mare, am sărbători titlul cu Gloria Buzău”, a adăugat jucătorul liderului clasamentului Ligii I.
Nicolae Dică este de părere că meciul contând pentru etapa a XXXIII-a a Ligii I, este mai important pentru gruparea stelistă, decât pentru cea dinamovistă: „Aveam motivația necesară pentru acest meci. Dinamo are doar motivația acestui derbi, pentru că un meci Dinamo-Steaua e important. E un meci mai important pentru noi. Mi-e indiferent cine arbitrează. Nu cred că era mai bine să fie un arbitru străin”.
Atacantul Adrian Neaga consideră că nu este important cine va marca în meciul cu Dinamo. „Nu e important cine marchează. Fiecare se gândește la victorie sau un meci egal în cel mai rău caz. E în joc titlul de campioană. E o presiune în plus. Suntem bucuroși că am ajuns să jucăm cu titlul pe masă după ce în iarnă nimeni nu ne dădea nicio șansă, având un deficit de 11 puncte. Nu ne interesează ce face CFR, pentru că suntem la mâna noastră”, a completat Neaga.
Adrian Neaga nu crede într-o alianță Dinamo-CFR. „Nu cred că Dinamo s-a aliat cu CFR. E un derbi de tradiție, dacă nu era titlul în joc, erau orgoliile jucătorilor. Au fost decizii și împotriva și în favoarea Stelei. Dacă vom fi într-o formă bună, vom câștiga indiferent de arbitraj. Ei nu își pun amprenta asupra rezultatului final”, a subliniat Neaga.
Întrebat dacă nu îi este teamă ca incidentele de la meciul cu Rapid să se repete, Neaga a răspuns: „Ce scenariu? Să mai arunce cineva cu o brichetă și să câștigăm cu 3-0. Ne trebuie patru puncte ca să fim sigur campioni. Ne ajută și un rezultat de egalitate, dar mergem la victorie în Ștefan cel Mare”.
Partida FC Dinamo – FC Steaua, contând pentru etapa a XXXIII-a a Ligii I, se va disputa, duminică, cu începere de la ora 20.30.