Atacantul Nicolae Dică de la Steaua, care a semnat, sâmbătă, un contract pe patru sezoane cu Catania Calcio, a declarat că era momentul pentru o schimbare în cariera sa și speră ca acesta să fie un pas spre o echipă mai mare decât cea pregătită de Walter Zenga.
„Italia are un campionat puternic, e o provocare pentru mine. Primul obiectiv este salvarea de la retrogradare, iar dacă se va putea mai mult de atât, cu atât mai bine. Sper să joc cât mai bine și după un an să ajung la o echipă și mai mare. Glumeam cu Walter Zenga, mi-a zis că nu e nicio problemă, Catania are aceleași culori ca și Steaua, roșu și albastru, așa că sunt învățat. Le mulțumesc lui Gigi și Giovanni Becali că m-au înțeles. Am insistat să plec, iar domnul Becali m-a răsplătit pentru ce am făcut la Steaua. Vreau ca acesta să fie un pas spre un club mai mare, unde voi ajunge dacă voi juca bine”, a spus Dică.
Nicolae Dică a precizat că a semnat un contract pe patru ani cu Catania. „Sunt bucuros că voi juca într-un campionat puternic, mi-am dorit de foarte mult timp. Sper să și reușesc acolo. A contat foarte mult faptul că antrenor la Catania este Walter Zenga, am lucrat cu Walter la Steaua, am făcut lucruri bune împreună. Walter m-a ajutat foarte mult la Steaua, am avut și momente mai grele și a fost alături de mine. Eram favoritul lui Walter. Jocul meu de atunci l-a încântat și probabil și de aceea m-a luat acum. Dacă ar fi după mine, aș vrea ca toată echipa Steaua să vină al Catania. Cel puțin încă un român ar fi bine. Vreau să-i bat și pe Mutu și pe Chivu”, a spus el.
Mesaj pentru fani Dică le-a transmis un mesaj suporterilor steliști: „Să fie alături de echipă, atunci când susțin Steaua, echipa câștigă, va câștiga campionatul și va intra în Liga Campionilor. Și să nu se comporte și cu alți jucători cum s-au comportat cu mine. Am făcut lucruri bune la Steaua, chiar dacă am fost huiduit și înjurat”.
FC Steaua și Catania Calcio au perfectat, sâmbătă, la sediul clubului „roș-albastru” din Aleea Alexandru, transferul lui Nicolae Dică la gruparea italiană, în schimbul sumei de două milioane de euro, jucătorul semnând un angajament pe patru ani.
Oficialii Cataniei îl laudă pe ex-stelist Administratorul delegat al clubului Catania Calcio, Pietro Lo Monaco, a declarat, sâmbătă, că noua achiziție a grupării italiene, stelistul Nicolae Dică, este un jucător cu calități tehnice deosebite, care va face față în campionatul Italiei.
Oficialul italian a afirmat că decizia achiziționării lui Dică nu i-a aparținut numai antrenorului Walter Zenga, care l-a pregătit pe Dică și la Steaua. „Antrenorul pregătește echipa, dar decizia transferării lui Dică este a întregii societăți. Dică este un jucător care ne va fi de mare ajutor. Sunt convins că va face treabă bună. Dacă ne mai interesează și alți jucători români? Nu, deocamdată suntem aici, l-am achiziționat pe Dică, apoi vom vedea”, a spus Pietro Lo Monaco.





