Diavolul – ucigaș de oameni

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție au numit în felurite moduri pe diavoli: „Ducă-se pe pustie”, „întunecatul”, „stăpânitorul morții” (Evr. 2,14), „potrivnicul”, „mincinos și tată al minciunii” (Ioan 8,44), „cel viclean” (Matei 13,19), „urâtorul binelui”, „înșelător”, „șiret”, „vrăjmaș”, „ucigaș”, „leu care răcnește”, balaur”, „Belzebut” ș.a. În toate aceste numiri, caracteristice sunt răutatea și vrăjmășia, dirijate împotriva oamenilor.
Diavolul urmărește, prin orice mijloc, pierderea sufletelor noastre.
– Cum arată diavolii
Îngerii au chip și înfățișare, la fel ca și chipul sufletului omenesc. Iar acest aspect exterior este constituit de chipul și înfățișarea omului exterior în trupul său.
Sfântul Ignatie Brianceaninov spune că sufletele îngerilor sunt niște corpuri subtile, eterice, pe când trupurile oamenilor sunt materiale, pământești. Îngerii, la fel ca și sufletele omenești, au membre, cap, ochi, gură, degete, mâini, picioare. Într-un cuvânt, o asemănare deplină cu a omului în trupul său. Frumusețea virtuților, harul dumnezeiesc strălucesc pe figurile sfinților îngeri.
Chipul demonilor este întunecat si hidos, așa cum l-a văzut Iov pe diavol, ca un monstru hidos. Demonii s-au desfigurat, prin distrugerea în ei a binelui, prin zămislirea si dezvoltarea în ei a răutăților. Aceasta a lăsat amprenta și pe aspectul exterior.
De aceea Sfânta Scriptură îi numește „fiare”, iar pe căpetenia lor Lucifer – balaurul cel mare (Apoc. 12,9).
Din Sfânta Scriptură aflăm că demonii au aceleași puteri pe care le are si omul: văz, auz, miros, pipăit, pot vorbi si pot fi muți și surzi. Însuși Domnul Iisus l-a numit pe demon – mut si surd (Marcu 9,25).
În cartea Sfântului Prooroc Daniel aflăm cum îngerul l-a adus pe proorocul Avacum într-un loc îndepărtat, ca acesta să dea hrană proorocului Daniel, care se afla în groapa cu lei (Dan 4). Dar si diavolii au capacitatea de a se deplasa rapid în spațiu, de a „teleporta” materia, cât și pe oameni.
În Sfânta Evanghelie de la Matei aflăm că diavolul, ispitindu-l pe Domnul Iisus Hristos, L-a dus în Sfânta Cetate și L-a pus pe aripa templului. După aceea, l-a dus pe un munte foarte înalt (Mt. 4,11-1). În viața Sfântului Ioan, Arhiepiscopul Novgorodului, se descrie călătoria pe care a făcut-o pe un diavol, de la Novgorod la Ierusalim si înapoi timp de 3 ore. Este o dovadă că viteza demonului este mare, dar nu infinită (instantanee).
Demonii, asemenea îngerilor, au capacitatea să facă schimbări uimitoare în lumea materială. În cartea lui Iov (1,13-19) citim cum focul, trimis din cer de diavol, a aprins și a ars turmele de oi și pe păstori. Tot aici aflăm că, în urma acțiunii unui duh necurat, a venit un vânt puternic si a prăbușit casa în care se adunaseră fii și fiicele lui Iov și care au murit. În cartea lui Tobit se descrie un demon pe nume Asmodeu, care a ucis pe cei șapte bărbați cu care fusese măritată, rând pe rând, Sara (Tobit 3,8).
Acțiunea duhurilor asupra materiei, ca și alte multe însușiri ale îngerilor, sunt descrise în Cartea Judecătorilor (6,21). Îngerul s-a arătat viitorului judecător izraelit Ghedeon și când acesta i-a pregătit darul, „îngerul Domnului, întinzându-si vârful toiagului ce-l avea în mână, s-a atins de carne și de azime și a ieșit foc din piatră și a mistuit carnea și azimile; îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui” (Jud. 6,21).
Observăm că duhurile imateriale au fost create de la început dintr-o substanță mai subtilă decât omul și au fost înzestrate de la început cu forte care le îngăduie să exercite o influență puternică asupra lumii materiale. În afară de acestea ele au cunoștințe foarte mari despre organizarea materiei și legile lumii materiale și stăpânesc mijloace care le dau posibilitatea să influențeze legile lumii materiale. Dar aceste puteri care le posedă duhurile imateriale rele, demonii, dezorganizează și distrug.