Diavolul, Papa și pantofii săi marca Gucci



Oricât de scump ar fi îmbrăcat, țopârlanul se dă de gol prin pantofi. Nu oricine are gusturi fine la încălțăminte. De obicei, aceste gusturi nici nu se câștigă pe parcursul unei singure generații. Pe parcursul unei singure generații, piciorul nu are timp să-și câștige grația. Rămâne tot butucănos. Uitați-vă la țopârlanii ăștia din politică, numiți abuziv „baroni”; zic abuziv, pentru că baronii sunt niște nobili, nu ca ei. Copitele lor lătărețe nu se simt comod decât în pantofi grosolani, care se deformează ajungând să semene cu încălțămintea medicinală.
Actualul papă nu de pomană e ambasadorul lui Dumnezeu pe pământ. Acum câțiva ani, a fost fotografiat purtând asociați cu sfintele veșminte niște pantofi portocalii superbi marca Gucci, din cei pe care-i vezi la alții și pocnești de invidie, fiindcă știi că nu ți-i vei permite vreodată. Am fost invidios pe papă și pe pantofii lui dumnezeiești.
Apropiindu-se sărbătorile de Paști, papa a ieșit din nou la rampă, așa cum fișa postului i-o cere. În urmă cu câteva zile, el a tunat împotriva eternului adversar al bisericii, Diavolul, îndemnându-ne să renunțăm la bârfă și la invidie, căi de acțiune preferate ale temutului acționar unic al firmei „Coarne și copite”. Ca mesajul său să câștige în greutate, sfântul părinte a recunoscut că și el mai simte uneori tentația de a bârfi.
E momentul să ne amintim de o vorbă de-a lui Mark Twain, care spunea că preferă Raiul pentru peisaj și Iadul pentru companie. Trebuie să fie frumos în Rai, dar ce plictiseală te paște între pășunile alea nesfârșite, unde toți nesărații se plimbă. Pe când în Iad, printre păcătoși și păcătoase, altfel trece eternitatea… Mai o bere, mai un striptiz în sectorul cazanelor…
Așa că, părinte sfânt de la Vatican, ce spui matale sună bine și frumos. Dar interzice-i omenirii să bârfească și să fie invidioasă și o să vezi numai cum flacăra vieții se stinge pe planeta noastră obosită. După care, tare mă tem că va fi nevoie de o nouă creație, pentru a popula iarăși pământul…
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Dez-mahmureală (2)

A văzut lumina tiparului o nouă lucrare semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

A văzut lumina tiparului o nouă lucrare semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
A văzut lumina tiparului o nouă lucrare semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților