Diamante în valoare de 350 de milioane de euro, furate pe aeroportul din Bruxelles



Un transport de bunuri a fost atacat luni seara pe aeroportul din Bruxelles de către bărbați înarmați care și-ar fi însușit diamante în valoare de 350 de milioane de euro, potrivit televiziunii publice flamande VRT, relatează AFP.
„Putem confirma că la ora 19.47 (20.47, ora României) mai mulți indivizi au pătruns în incinta aeroportului la bordul a două vehicule care au traversat bariera”, a explicat Brussels Airport într-un comunicat.
Parchetul, care a confirmat atacul, trebuia să ofere mai multe informații marți dimineața.
Potrivit presei locale, hoții au atacat o furgonetă a firmei de pază și protecție Brink’s pe care agenții o încărcau într-un avion al companiei elvețiene Swiss cu destinația Zurich.
Autorii atacului au fugit cu o cutie cu diamante.
Potrivit televiziunii publice flamande VRT, valoarea furtului se ridică la 350 de milioane de euro.
Atacul a durat câteva minute și nu s-a soldat cu focuri de armă sau persoane rănite.
Una dintre mașinile utilizate de către hoți a fost găsită incendiată în apropierea aeroportului, a anunțat poliția locală.