„Un tânăr mafiot obraznic”, am citat din președintele Traian Băsescu care îl portretizează astfel pe ministrul de justiție. Un parlamentar de Iași spune despre președinte că este un „bătrân mafiot obraznic”. Ludovic Orban, ministrul transporturilor, pe care președintele îl numește „lacheu” dă replica: „Traian Băsescu n-a fost în deplinătatea facultăților mintale”. Doar câteva ciomege politice aplicate într-o jumătate de zi la începutul campaniei electorale. Abandonez subiectul și mă întorc la câteva observații mai vechi.
Într-o animată intersecție bucureșteană, un negustor ambulant vindea automobiliștilor opriți la semafor, niște obiecte din lemn viguroase și ciudate. Furat de peisaj, am crezut că produsul oferit vânzării, într-o vitrină umblătoare, este strămoșescul făcăleț pentru mămăligă. Obiectele din lemn proaspăt erau însă prea mari și prea groase pentru a închipui blajina ustensilă cu care bunica, nădușită, mesteca în tuci. Erau, totodată, prea mici pentru a fi tulnice, instrumente muzicale acordate perfect respirației femeilor muntelui, prin care își strigă dorul și singurătatea. De fluiere, acele țivlici din lemn în care meșterul îndeasă văzduh, nici nu putea fi vorba. M-am dumirit când negustorul, un bărbat vânjos, rimând perfect cu marfa lui, s-a apropiat de mașina mea și și-a avansat oferta. Erau bâte. Bâte – bâte! Lungi cam cât un braț de om, rotunjite minuțios la strung, comod subțiate în zona de prindere cu mâna și dezvoltate ca un buzdugan, în partea opusă, acolo unde, presupun, trebuie să intre în contact cu țeasta vrăjmașului.
Sunt un om care a umblat nițel prin bătătura lumii. Am văzut și aici, și afară, artizani ai lemnului, negustori care vând năstrușnicii ce fac plăcere ochiului, conservă un simbol sau se mulează pe o trebuință casnică. N-am întâlnit însă nicăieri magazine de bâte sau negustori ambulanți de obiecte de sfărâmat scăfârlii.
Am scotocit prin memorie și mi-am adus aminte că vizual am mai întâlnit acel obiect. Un taximetrist, la o trecere de pietoni, aflat pentru câteva secunde într-un litigiu de priorități, a scos de sub scaun exact așa ceva. Scula își avea, în înghesuiala de utilități a mașinii, locul ei. Pietonul a fugit, iar taximetristul s-a întors în automobil victorios și nemulțumit. Bâta lui nu-și atinsese ținta.
Oamenii sunt săraci, mi-a spus cu reproș o cunoștință. N-au toți bani să-și cumpere pistoale. În multe case, după ușă, la îndemână, stă bâta. Dacă n-ai timp să ți-o recoltezi din pădure, ți-o cumperi, la preț convenabil, din stradă.
M-am uitat, bolnav de toamnă, la case, la magazine. Sunt prevăzute, majoritatea, cu grilaje la uși și ferestre. O imagine de penitenciar multiplicat. N-ai să vezi nicăieri în lume așa ceva. Primul lucru pe care îl faci când ți-ai cumpărat o casă, dacă n-ai luat-o deja cu gratii, este s-o fortifici cu bare și încuietori.
Capitala, după Revoluție, a fost cucerită în câteva reprize de o armată de bâte minerești. Erau diverse, primitive, neuniforme. Economia concurențială a corectat imperfecțiunea. Pe piață se află un produs nou, șlefuit, igienic, ergonomic. El prelungește brațul și dă consistență loviturii. În plin sezon al gutuilor comerțul cu arme de dat în cap mai pune un zbenghi originalității noastre expresive. Sincronic cu primele semne electorale, negoțul de bâte ar putea spune mai mult. A început campania electorală în orașul ciobanului Bucur. O Dâmboviță pe malurile căreia vor scânteia ideile electorale de-a dreptul în mâzga creierelor storcite. Lovite în moalele capului, adversitățile se vor rezolva la spital, iar polemicile la morgă. Pe asfalt va rămâne o pată mucilaginoasă, semn că bâta a funcționat.
Bâta funcționază însă și în forma evoluată a cuvântului. „Tânăr mafiot obraznic”, „lacheu”, „găozar”, „țigancă împuțită”, „îți dau un cap în gură” … Cel mai mare mânuitor de bâte politice rămâne totuși președintele nostru ales.
