„Viață de cimitir”

Dialogul dintre cei vii și cei morți a stârnit hohote de râs și aplauze, pe scena suceveană

„Viață de cimitir”, comedie jucată pe scena suceveană
„Viață de cimitir”, comedie jucată pe scena suceveană

Dialogul dintre cei vii și cei morți, „Moartea” care sperie pe toată lumea, dar care rămâne singura certitudine pe care o avem în viață fiecare dintre noi, chiar după naștere, paradoxul că cei morți îi văd pe cei vii, dar invers niciodată, au stârnit hohote de râs și aplauze prelungi, miercuri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Piesa de teatru „Viață de cimitir”, scrisă și regizată de îndrăgita actriță Rodica Popescu Bitănescu, a fost de fapt o comedie dulce-amară, în care spectatorii au fost „purtați” prin lumea celor vii și prin lumea celor morți. Subiectul piesei a fost unul captivant, cu morală, dar și cu multe replici savuroase, care au binedispus publicul, venit, din păcate, în număr foarte mic la teatru.
O piesă actuală
Cei vii așază flori pe mormântul celor care au plecat de lângă ei, le poartă o perioadă dorul, după care-i uită. Cei morți au suficient timp să „învețe”, să îi privească cu detașare pe cei care au rămas în viață. Regretă, poate, că averea lor, după moarte, este „tocată” de neamuri care nu aveau nici un merit. Le pare rău după viața aventurieră, banii, bogățiile, care „dincolo” nu mai contează. „Moartea” trage un semnal de alarmă pentru cei care sunt încă vii, cărora nu le-a venit ceasul: „Fii bun și fă numai bine, nu mai strânge atâta, că nimic nu e veșnic”.
Personajele din piesă, cei vii, ne arată viața așa cum este ea: cu bucurii, cu supărări, cu dezamăgiri, cu iubiri și despărțiri, viață căreia îi dăm prea puțină importanță, având în vedere că „Moartea” vine neanunțată. Actrița Rodica Popescu Bitănescu, întrebată cum a ales să scrie această piesă, a spus că „moartea pare ceva complex, dar în piesa mea e o comedie, o temă foarte suportabilă, ce pleacă de la o temă filozofică tratată prin mijloacele comediei și prin iubire, și atunci ea devine foarte «ingurgitabilă». Lumea pleacă de la spectacolul meu optimistă. De ce? Pentru că e văzută partea plină a paharului, cu toții sunt cuprinși de speranța că noi, de fapt, nu murim. Niciodată nu murim. Dar există o interacțiune tot timpul în piesă, care interesează publicul pentru că e foarte actuală. Toate discuțiile între cei vii și cei morți sunt foarte actuale. Este vorba despre ce ni se întâmplă nouă în fiecare zi, despre speranță și iubire. Câți dintre noi nu ar vrea să fie iubiți și dincolo, pe tărâmul celălalt?”
Distribuție
În rolul fetei moarte a jucat actrița Ioana Mărcoiu, iar „tânăra vie” a fost interpretată de Irina Cărămizaru. Bărbatul care vine cu flori la cimitir și își jelește iubita este interpretat de actorul Radu Solcanu. La finalul spectacolului, actorii au fost aplaudați, minute în șir, de publicul sucevean.
Actrița Rodica Popescu Bitanescu a mai prezentat pe scena suceveană, acum câțiva ani, o altă piesă de succes, regizată tot de ea, „Cinci femei de tranziție”.