Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), împreună cu Eco TV, Facultatea de Educație Fizică și Sport și în colaborare cu Asociația Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, Inspectoratul Școlar Județean, Liceul cu Program Sportiv din Suceava, Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți și Clubul Sportiv Municipal „Dorna” din Vatra Dornei, organizează vineri, 13 martie, începând cu ora 12:00, în Sala de Lectură „Emanuel Diaconescu” din Corp E al USV, etaj I, cea de-a X-a ediție a proiectului de dialog cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”.
Evenimentul din acest an propune o dezbatere dedicată sportului din județul Suceava, sub genericul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”, aducând în prim-plan rolul educației fizice și al performanței sportive în formarea tinerelor generații, dar și importanța instituțiilor și cluburilor sportive în dezvoltarea comunității.
Dialogul va fi moderat de Liviu Timiș (Eco TV), iar invitații acestei ediții sunt personalități reprezentative ale educației sportive din județ. Vor fi astfel prezenți la dezbatere prof. univ. dr. Florin Valentin Leuciuc, decan al Facultății de Educație Fizică și Sport, prof. Nicolae Ciprian Anton, inspector școlar general al IȘJ Suceava, prof. Marius Colțuneac, inspector școlar de specialitate – Educație Fizică și Sport, prof. Bogdan Roșcăneanu, reprezentant al Clubului Sportiv Școlar Rădăuți, prof. Cristian Prăsneac, reprezentant al Clubului Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, precum și prof. Anca Maria Tronciu, director al Liceului cu Program Sportiv Suceava.
Discuțiile din cadrul acestei ediții vor evidenția tradiția sportivă a zonei, performanțele obținute de sportivii suceveni în competițiile naționale și internaționale, precum și perspectivele de dezvoltare ale sportului școlar și universitar. Evenimentul reunește sportul, cultura, educația și comunitatea, prin realizarea unei expoziții de carte, punctând momente cheie din istoria sportului sau motivația necesară pentru un stil de viață sănătos. Documentele prezentate în expoziție se referă la educația fizică în școli, sportul în timpul liber, concursurile sportive, asociațiile sportive, personalități care au contribuit la dezvoltarea sportului și sportivi de performanță. În același timp, exponatele fac referire la presa sportivă și contribuția sa la propagarea sportului, precum și la mișcarea sportivă olimpică și manifestări sportive.
Anul 2026 a fost declarat „Anul Nadia Comăneci”, fiind un an dedicat excelenței. Performanța adevărată se construiește în timp, prin muncă, disciplină și perseverenţă. Astfel, în cadrul evenimentului va fi proiectat un film documentar, realizat de jurnalistul Liviu Timiş, despre povestea celebrei sportive şi despre locul în care s-au scris primele pagini din istoria gimnasticii românești.
Evenimentul este organizat de Liviu Timiș (Eco TV) și Adriana Florentina Malanciuc, bibliotecar în cadrul Bibliotecii USV. Participarea este deschisă studenților, profesorilor, elevilor, sportivilor și tuturor celor interesați de evoluția și perspectivele sportului sucevean.







