Chiar dacă generația actuală este obișnuită să consume „artă în 5 minute, rolul artistului rămâne de a modela caractere, de a construi și de a propune modalități de existență” (Gabriel Cărăbuș – managerul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”), așa cum și-au propus și cei doi artiști vizuali, Cătălin Alexandru Chifan și Doru George Pascal, în expoziția „Culori și nonculori”. Expoziția ne-a îndemnat să descoperim „frumosul în artă, pentru a ne modela ca indivizi, de ethos, ca marcă a psihismului colectiv”. (Antonio Flandorfer)
Cum opera de artă este o formă de a interoga, „fiecare linie pare să fie o meditație a trecerii timpului, care creează dimensiunea poetică a expoziției, unde cromatica devine limbaj afectiv, – culorile respiră în expoziție, ca niște ecouri ale unei emoții, iar lumina și umbra construiesc arhitecturi imaginare și spații de meditație”. (drd. Delia Ioana Leizeriuc, critic de artă, prezentatoarea expoziției) Poeziile recitate de Adela Șulea – „Unde ne sunt visătorii?”, „Am legat…” – au întemeiat o altă realitate în care dialogul dintre arte a fost posibil.
Chiar dacă expoziția a avut titlul „Culori și nonculori”, privirile celor prezenți s-au împărtășit din mirajul cromatic. Culori vii, aproape stridente – orange, purpură, roz, verde -, născute din culorile primare – roșu, galben, albastru -, îmblânzite de gri-urile furișate în imaginile fragmentate ale lui Cătălin Chifan, tocmai pentru a echilibra cromatismul aproape fauvist, au intrat într-un dialog existențial cu grafica lui Doru George Pascal, în care albul a găzduit toate culorile la un loc, în timp ce negrul, ca simbol al timpului, a reușit să încheie un pact gnoseologic cu spațiul artistic. Culoarea corespondentă, care a creat punți de cunoaștere între cele două stiluri picturale – cubism și grafică, a fost culoarea gri, ca simbol al intuiției, iluminării și imaginației creatoare.
Tablourile lui Cătălin Chifan propun, în același timp, o defragmentare a realului, asemenea unei oglinzi în țăndări, urmând ca privitorul să-și recompună propria realitate, din cioburile colorate, ca un mozaic al sentimentelor transpuse pe pânză. Se poate remarca prezența unui cubism curbiliniu și sintetic, în care motivele centrale construiesc chei de interpretare: ochiul, șarpele, labirintul, triunghiul, cupa, lira, Pomul Vieții, ceasul. Simultaneitatea formelor reconstruiește universul pictural, din perspectiva semnificației generale, desenul, în întregul recuperat de traiectoria privirii, are rol apotropaic, asemenea măștilor, ca un adevărat ritual al inițierii în viața recuperată din fragmente.
Cum oglinda spartă înseamnă despărțire, fragmentele de linie și culoare reprezintă o formă de divinație, în care se pot ghici fețele timpului. Viitor, trecut și prezent se dezvăluie în fiecare stanță cromatică, oferind o altă dimensiune, universală, a cunoașterii imediate. Realitatea, transfigurată fragmentar, se întrupează în culoarea vie, care încearcă să recompună imaginea, ca revelare a propriei identități, ca mască a macrocosmusului. „Lucrările sunt lucrate în acuarelă și marker negru, pe hârtie. Tehnica mea preferată rămâne acuarela și markerul pe hârtie. Prefer să pictez în stil cubist. M-au inspirat dintotdeauna măștile africane, dar și interbelice. Ceea ce fac eu este o grafică mai primitivă, inspirată din arta neagră, dar și din ceramica veche”, ne-a mărturisit artistul și profesorul dr. Cătălin Chifan.
Adevărată onomatopee grafică, desenul lui Doru George Pascal este construit pe dualismul temporal / atemporal, care, la nivel a-cromatic, este simbolizat de stilul alb / negru, în timp ce tonurile de gri captează, sinestezic, realitatea. Perspectiva arhitecturală a imaginilor formează un spațiu deschis multiplelor perspective de manifestare artistică, în care linia și punctul se transformă în cilindru, sferă și con: „Între grafică și pictură- cele două specialități exersate în atelierul Școlii de Arte plastice din Suceava, în anii ’70 – grafica a fost și rămâne pasiunea perpetuă. Tematica se scufundă în abisul simbolurilor și mesajelor. Mâna, ochiul, curgerea timpului, cubul și sfera, lumina și întunericul, personaje mitologice – sunt doar câteva dintre piesele care compun puzzle-ul grafic. Și ca imaginația și mâna, care simte grosimea liniei, să lucreze, muzica marilor clasici este nelipsită.”(Doru George Pascal)
Simbolul central al graficii lui Doru George Pascal este „mâna”, care propune un adevărat polisemantism al cunoașterii lumii: de la mâna divină, cu degetul arătător ridicat, într-un dialog permanent cu mâna adamică, amintind de „Facerea lui Adam”, a lui Michelangelo, la mâinile în rugăciune – oranta –, la mâinile care dăruiesc, primesc sau așteaptă, întreaga simbolistică pune în scenă un întreg ritual de meditație. În funcție de poziția mâinilor, stările sufletești răzbat dincolo de zidurile care tronează în planurile de adâncime, și care, sub puterea creației, se transformă în porți care își așteaptă cheia cunoașterii sau găzduiesc ochiul pantocrator. Din mâinile care creează lumi, iau naștere trei imagini-simbol – trandafirul, ochiul, chipul, care echilibrează spațiul compozițional, făcând legătura dintre prim-planul, caracterizat de trompe l`oeil, cu planurile îndepărtate unde are loc o adevărată inițiere în tainele cunoașterii, printr-un ritual al punctului ca primum movens.
Ca simbol al totalității, ochiul exteriorizează conștiința, transfigurată în cupa vieții și reprezentată de trandafir, ca o mandală a chipurilor lăuntrice.
Atât tablourile-mozaic, formate din cioburi de oglinzi imaginare, care reflectă fragmente de adevăr, amintind de cunoașterea în parte, care prevestește întregul, aidoma profeției apostolului Pavel, cât și oglindirea oximoronică a sufletului, ca restitutio in integrum, lucrările propuse de cei doi artiști – Cătălin Chifan și Doru George Pascal -construiesc un univers în care culoarea devine reflexie a sufletului.
Prof. dr. Luminița Reveica Țaran
