„Dialogul Artelor”, manifestarea itinerantă care a debutat la Vatra Dornei și a poposit apoi la Câmpulung Moldovenesc, a ajuns în aceste zile la Gura Humorului.
Organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CCPCT) Suceava, în parteneriat cu Cenaclul de Pictură și Grafică „Dimitrie Loghin”, Primăria orașului Gura Humorului și Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, „Dialogul Artelor”, care are loc astăzi, la ora 16.00, la muzeul din localitate, își propune să aducă în atenția publicului patrimoniul imaterial din toate zonele etnografice ale județului Suceava, arta din spațiul bucovinean în toate formele ei, prin culoare, cuvânt și sunet, încercând să contureze o bună vizibilitate și artiștilor locului.
Manifestarea va circumscrie vernisajul unei expoziții de pictură, care reunește lucrări semnate de artiștii plastici suceveni Ana Candrea Constantin, Doina Vianora Catargiu, Cristina Hreamătă Macoveiciuc, Grigore Micu și Iosif Csukat („Grupul celor 5”, alcătuit din membrii Cenaclului “Dimitrie Loghin”), o suită de lansări de carte și momente artistice susținute de Ammalya Elena Istrati (poezie), Ruzandra Ionașcu și Tudor Vasilcovici (dans modern), formația „Ciutura” din Băișești (folclor), Carmen Veronica Steiciuc și Călin Brăteanu (poezie și muzică).
Vor fi lansate volumele „Ghidul iubitorilor de folclor” și „Ciprian Porumbescu necunoscut” (cărți editate sub egida CCPCT Suceava, coordonator muzicolog dr. Constanța Cristescu, consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina), „Chemări de toacă”, autor Constanța Cristescu, „Calendarul popular bucovinean” și „Zona etnografică Dorna”, autor Mihai Camilar, „Amintiri din colț de veacuri”, autor Ioan Bilețchi Albescu, „Muntele mărturisitor”, autor Constantin Hrehor, și „Cioban la stele” (Cartea a II-a), autor Dumitru Brădățan.