„Dialog plastic interetnic”

La Galeria „Bucovina” din incinta Palatului Administrativ s-a deschis marți expoziția intitulată “Dialog plastic interetnic”.
Organizată din inițiativa conjugată a Prefecturii Suceava și a Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, manifestarea expozițională, care se circumscrie acțiunilor dedicate Anului European al Dialogului Intercultural, reunește cca. 60 de lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă realizate de cinci artiști plastici suceveni, fiecare dintre ei reprezentând o altă etnie bucovineană.
Arta ca limbă comună
Ioan Bodnar, Iulian Dziubinschi, Iosif Csukat, George Ostafi și Grigore Micu, reprezentând etniile ucraineană, poloneză, maghiară, germană și română, au realizat împreună această inedită desfășurare vizuală care, așa cum a remarcat la deschidere, în calitate de gazdă, subprefectul Ștefan Alexandru Băișanu, „reflectă o anumită stare spirituală a comunităților etnice din Bucovina”.
Artiști care, deși vorbesc limbi diferite, așa cum a subliniat prof. univ. Ionel Corjân, au găsit în artă „o limbă comună” instituind un dialog în care „frumusețea optimistă și vitalistă” a lucrărilor constituie liantul armonic.
O deschidere ca în șah
Prin comentariul său, pe care singur l-a calificat ca fiind „o deschidere ca în șah”, constând în „mutări” precise, neezitante, de fapt aprecieri punctuale pentru fiecare expozant, artistul plastic Konstantyn Ungureanu – BOX l-a caracterizat pe Grigore Micu drept „un nostalgic al perioadelor de studiu de altădată”, unul dintre puținii artiști „care studiază tonurile de culoare”, „un pictor de metafore”, situându-l în contrapondere cu Iosif Csukat, un excelent desenator și „un pictor de construcție”, care „trece cu ușurință din spațiul pictural în cel decorativ”.
BOX a semnalat totodată, „cu bucurie”, prezența în expoziție a lui Iulian Dziubinschi, „un feminin” în expresia grafică și picturală, pe care l-a cunoscut până acum ca cioplitor în lemn, un creator care, prin aplecarea către detaliu, devine un „artist documentar”, așezându-l în relație comparativă cu Ioan Bodnar, „care mânuiește cuțitul de paletă ca un ucrainean iataganul”, un „prieten al motivului peisagistic de care nu se poate desprinde”, făcând apoi, ca ultimă „mutare” pe tabla de șah a caracterizărilor sale amicale, referire la George Ostafi OST (care s-a impus cu acest nume, cu ani în urmă, în grafica satirică), un „bun grafician și umorist”, un artist care s-a cantonat în „spațiul pictural periculos (?!) al postmodernismului”, spațiu pe care îl „reînnoiește și îl pune în valoare”.
Un dialog așadar în limba comună a artei între cei cinci artiști expozanți, un dialog prietenesc, fără asperități și fără tonuri stridente, capabil să reliefeze atât particularitățile fiecăruia, cât și elementele de conjuncție care îi apropie.