Diaconu: Mă retrag din Guvern



Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, marți seară, că se retrage din Guvern în urma respingerii apelului său în procesul care s-a judecat la ICCJ.
El a explicat că face acest gest ca să nu greveze imaginea acestui Guvern.
Diaconu a spus că face acest gest după pronunțarea instanței supreme.
Liberalul a declarat că este un om corect, care a mers toată viața cu bilet în tramvai.
Premierul Victor Ponta a declarat anterior că va discuta la Guvern cu ministrul Culturii, Mircea Diaconu, declarat incompatibil, el precizând că înlocuitorul acestuia pentru a ocupa portofoliul îi va fi propus de liderul PNL, Crin Antonescu.
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a fost declarat definitiv incompatibil, după ce instanța supremă a respins, marți, recursul acestuia privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator și director al Teatrului Nottara.
Surse din PNL au declarat agenției MEDIAFAX că liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti, este propunerea partidului pentru funcția de ministru al Culturii, în locul lui Mircea Diaconu.