În sala de conferințe a Hotelului Zamca s-au deschis ieri lucrările Conferinței Internaționale DHA-25 ( „Dyes în History and Archaeology – Coloranți în Istorie și Arheologie”), manifestare organizată pentru prima dată în Europa de Est, care reunește specialiști din domeniul restaurării din Austria, Belgia, Columbia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Spania, Suedia, SUA, Uzbekistan și bineînțeles România. La manifestarea organizată sub egida Ministerului Culturii și Cultelor și a Consiliului Județean Suceava de către Complexul Muzeal Bucovina (CMB) împreună cu Asociația Româno-Germană „Bukowina” au participat reprezentanți ai organizatorilor, oficialității locale și județene și cca. 70 de specialiști restauratori. Atât directorul general al CMB, Constantin-Emil Ursu, cât și președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, prefectul județului, Orest Onofrei, primarul municipiului, Ion Lungu, rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Adrian Graur, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, Aurel Buzincu, precum și academicianul Răzvan Theodorescu le-au transmis participanților salutul de bun venit pe pământul Bucovinei, precum și satisfacția pentru organizarea la Suceava a unei asemenea conferințe de prestigiu. O manifestare care, așa cum au subliniat vorbitorii, „va atrage, cu siguranță, atenția asupra acestei zone” (Orest Onofrei), în care se află un număr însemnat de monumente istorice, „o salbă de mănăstiri care sunt în patrimoniul UNESCO” (Gavril Mîrza), unde există un „peisaj mirific” (Răzvan Theodorescu) și în care, „dacă Dumnezeu a lăsat lucruri binecuvântate pe pământ pentru ca oamenii să vadă că există raiul”, oaspeții vor avea prilejul să se convingă că într-adevăr „Bucovina este raiul pe pământ” (Ion Lungu). Pe parcursul a trei zile, participanții își vor desfășura lucrările pe sesiuni, dar vor avea parte și de o excursie de documentare în județ, în care vor vizita o serie de monumente istorice. De fapt, cei care au sosit în preziua deschiderii lucrărilor conferinței au beneficiat de un prim contact cu odoarele de spiritualitate ale Bucovinei vizitând câteva biserici și mănăstiri (Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Gheorghe-Mirăuți, Sf. Dumitru, Sf. Ilie și Dragomirna – la care-au ajuns la momentul slujbei de seară, fiind încântați de bătăile de toacă și de dangătul clopotelor).






