Deznădejdea – cum să luptăm împotriva ei?

Starețul Serghie pomenește adesea despre patima deznădejdii, care la creștin se poate naște din conștiința acută a unui păcat comis sau din starea lui păcătoasă. Starețul preconizează mai multe feluri de a ieși din această stare duhovnicească nu doar patologică, dar și periculoasă.
1. Nu trebuie niciodată să ne credem starea de păcat iremediabilă ci, dimpotrivă, să fim siguri că există întotdeauna iertare pentru orice greșeală. Să fim siguri că este de ajuns să cerem iertarea lui Dumnezeu, pentru a o primi.
2. Trebuie să evităm să fim sub dependența păcatelor noastre și a stărilor noastre păcătoase de mai înainte.
Pentru aceasta, trebuie să evităm să ne amintim greșelile în detaliu și să le „rumegăm”. De asemenea, trebuie să începem fiecare zi ca și cum ar fi o nouă zi, să luăm totul de la zero, să nu ne întoarcem spre trecut, ci spre prezent și spre viitor.
3. Să lăsăm păcatul. În timp ce diavolul urmărește să ne identifice cu păcatul nostru, sugerându-ne: „Tu ești aceasta”, tocmai pentru a ne împinge spre deznădejde, trebuie să înțelegem că păcatul și patimile sunt profund străine firii și persoanei noastre, că ele sunt ca niște bube care s-au adăugat din întâmplare, care ne-au parazitat pielea, dar care nu fac parte din ea.
Mai simplu spus, când constatăm în noi tendințe spre rău, nu trebuie să pierdem timp întrebându-ne asupra originii lor – ce anume a putut să le creeze în noi sau să le provoace. Mai ales, nu trebuie să credem că ele fac parte din noi, că descoperă un aspect ascuns al personalității noastre. Există un mare pericol de a ne solidariza astfel cu răul, de a-l considera ca făcând parte din noi. Trebuie să știm că tendințele rele care se manifestă în noi sunt ispite care ne vin de la demoni. Aceștia caută să ne facă să credem că ei nu există și că tot răul care se ivește în noi vine de la noi și face parte din noi.
Însă, cu adevărat, lor trebuie să li-l atribuim, iar nu nouă. Trebuie să știm că răul este într-adevăr străin firii noastre, deși intră adesea în contact cu ea și caută să se grefeze pe propriile noastre tendințe. Totuși, faptul că demonii ne propun adesea ispite care nu corespund cu tendințele noastre, cu dorințele și gusturile noastre, care nu ne privesc și pentru care nu avem nicio atracție este semnul evident că răul care se manifestă în noi își are în ele originea profundă.
Toate acestea nu exclud pocăința de păcatele noastre și de starea noastră de păcătoșenie. Dimpotrivă, pocăința odată apărută, unită cu atitudinile precedente și cu rugăciunea este unul dintre principalele moduri de a ieși din deznădejde și de a o evita.
(Doxologia.ro)