Istoria comunei Cucuteni, din județul Iași, va vorbi în continuare despre vestigiile artei neolitice, grăitor ilustrate prin obiectele ceramice făurite cîndva aici, dar va păstra tăcere în privința atitudinii manifestate de omul cucutenian în perioada modernă.
S-o luăm în ordine: după ’90, vorbindu-se cu-atîta avînt despre proprietate și despre noile relații de producție, țăranii din Cucuteni și-au propus să-și treacă-n stăpînire detaliată ceea ce pînă atunci stăpîniseră la comun, mai bine zis stăpînise statul, adică cetatea dacică, vechiul sit arheologic, binecunoscut nouă tuturor .
Și – prin urmare – într-o febră amintind de febra creativă a strămoșilor olari – s-au pus pe împărțit. Unii au luat piatră din zidul cetății, ca să-și facă beci, fîntînă sau gard de să moară lumea de oftică. Alții au pus mîna pe vasele minunat decorate, ca să țină-n ele flori artificiale. Badea Bujdei, din capul satului, a apucat și el o oală borțoasă, numai bună pentru a bea din ea Vladimir, căluțul lui, cînd se-ntoarce ostenit de la cîmp sau de la iepușoare. Iar țața Rarița s-a ales c-o podoabă dacică, ideală ca belciug pentru Grigoriță, purcelul ei, ce manifesta o tendință accentuată spre deochere.
Fiecare se autoservea din cetatea dacică, de parcă cine știe ce rege, bărbos și ancestral, s-ar fi lăsat cuprins de-un straniu imbold umanitar, și-ar fi declarat săptămîna gratuității pentru supușii săi, deschizînd larg porțile și zicînd: veniți de vă serviți.
***
Cînd bravul primar Mihai Tun a ajuns în goană la fața locului, mai să facă atac: într-o ordine perfectă, oamenii cucutenieni dezmembrau cetatea și-o cărau acasă, piesă cu piesă, de parc-ar fi fost o mașină uzată, adusă din Germania. Pe loc aveau loc trocuri grele, gen: bre nepoate, na-ți o oală, că am două, dă-mi un bloc de piatră, că-mi trebe la grajd.
Cu vorba bună, primarul Tun n-a reușit să-l lămurească pe omul cucutenian să lase cetatea pe loc, pentru că-i tot ce-avem noi mai scump, oameni buni. Păi, i s-a răspuns, dacă-i a noastră, de ce să n-o demontăm și s-o împărțim democratic, domprimar.
Și, pentru că nimeni nu pricepea, primarul a zis, pe cine-l prind c-o bucățică de cetate asupra lui, îl pușc pe loc, de nu se vede, cu învoială de la președinte.
***
Boscorodind de mama focului, oamenii au lăsat cetatea pe loc, permițînd tineretului patriei să-nvețe în continuare despre ea, la lecțiile de istorie.
De-atunci, comuna Cucuteni a rămas la fel de liniștită, cum ne-au lăsat-o spre păstrare strămoștii noștri daci.
