Dezintoxicare și reintoxicare

Am mai traversat această experiență și în cursul anului trecut, când Festivalul de Blues de la Brezoi m-a ținut în munți tot o săptămână, timp în care mi-am dat seama că există viață și fără fotbal, tenis, Formula 1. Chiar dacă de această dată cazarea mi-a asigurat și un televizor la care în principiu aș fi putut urmări măcar rezumatele, dacă nu transmisiile live, totuși nu am făcut-o prea des, dintr-un motiv pe care orice iubitor de sport îl înțelege: când urmărești o competiție în direct, te implici emoțional, suferi, te bucuri, traversezi toate sentimentele posibile. Când vezi înregistrarea, în principiu știi și deznodământul, că doar nu era să rabzi ore în șir fără să te interesezi ce au făcut ăia cu care ții, așa că senzația trăită e similară cu a mânca o ciorbă de burtă la conservă, în loc de aia proaspătă și fierbinte pe care ți-o aduce ospătarul. Să nu credeți totuși că în timpul celor 27 de concerte pe care le-am urmărit de marțea trecută până duminică nu am accesat și site-urile de sport, pentru a afla fie ce bătaie umilitoare a luat Farul de la unii care totuși au bătut-o pe Real Madrid, ba încă și în deplasare, cu nici doi ani în urmă, fie că Lewis Hamilton a câștigat și el un pole-position după nu mai știu câte mii de ani… În rest, ceea ce dădeau la capetele de jurnale de știri cele câteva televiziuni care au și sport în grilămi-a fost absolut îndestulător. Am evitat astfel să mai văd hoții cu fluier și steag, să aud lătrăii comentându-i pe împiedicații care ar trebui alungați de pe gazoane, pentru că sunt doar niște paraziți, să-i înjur pe nesimțiții de la antidoping care continuăsă o umilească pe Halep, să sufăr văzând că Hami pierde și când pleacă din pole-position etc. Pot spune că m-am dezintoxicat pe deplin, cu ajutorul doamnelor Beth Hart și Ana Popovic ori al domnilor Walter Trout, Vali Răcilăși Hanno Hoefer. Revenit acasă, m-au reintoxicat FC Botoșani, cretinii care-l înjurăpe David Popovici și, mai mult decât orice, toxina numită Șumudică.